Ďîěîůü - Ďîčńę - Ďîëüçîâŕňĺëč - Ęŕëĺíäŕđü
Ďîëíŕ˙ âĺđńč˙ ýňîé ńňđŕíčöű: Istoria radio (Romania)
Ôîđóěű Ôđîęóńŕ > TV si RADIO [in romana] > TV Sat Eter Cablu > Terestrial (Ro)
Frocus
Öčňŕňŕ
Societatea Română de Radiodifuziune

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Societatea Română de Radiodifuziune
Sediu Bucureşti, strada G-ral. Berthelot nr. 62-64., România
Zona deservită România,
Oameni cheie Preşedinte-Director General Maria Ţoghină
Divizii Radio România Actualităţi
Radio România Cultural
Radio România Muzical
Radio România Regional
Radio Antena Satelor
Radio România Internaţional
Radio 3net
Website http://www.radioromania.ro


Sediul Societăţii Române de Radiodifuziune
- vedere din str. General Berthelot -

Sediul Societăţii Române de Radiodifuziune
- vedere din str. Temişana -

Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes naţional, cu atribuţii de informare, educaţie şi divertisment, independent editorial, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condiţiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată şi actualizată) şi în conformitate cu convenţiile internaţionale la care România este parte.Cuprins [ascunde]
1 Istoric
1.1 Debuturile radiofoniei în România
1.2 Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România
1.3 Societatea Română de Radiodifuziune
1.4 Radioteleviziunea Română
2 Societatea Română de Radiodifuziune în prezent
2.1 Obiectul de activitate
2.2 Canale actuale
2.3 Activități conexe
3 Fragmente audio
4 Bibliografie
5 Legături externe

Istoric

Debuturile radiofoniei în România

Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanţa, aparţinând Serviciului Maritim Român.

În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice şi telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliaţii săi.

Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reuşit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepţie de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicaţii.

În 1921, dintr-o initiaţivă guvernamentală, s-a înfiinţat o reţea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul ţării.

Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui iniţiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înfiinţarea postului naţional de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârşitul anului 1924, Asociaţia Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înfiinţat tot de el.

Din iniţiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicaţii la Universitatea Bucureşti. În anul 1925 s-au înregistrat progrese importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir şi radiofoniei.

La 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziţiei Luna Bucureştilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de waţi, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment.

În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi.
[modifică]
Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România

Constituirea Societăţii

La sfârşitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăţi naţionale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniştri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniştri). Prima Adunare generală a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică are loc la 17 ianuarie 1928. Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.

La 7 aprilie 1928, Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi's Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW şi cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde îşi instalează sediul central, şi un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică.

În aceste condiţii a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. A urmat un program muzical, ştiri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, ştiri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 şi 20.30 - 24.00, programul îmbogăţindu-se cu noi rubrici.

În dezvoltarea Radiodifuziunii Române trebuie menţionată şi contribuţia adusă de inginerul Gheorghe Cartianu (1907-1982), angajat al Societăţii de Radiodifuziune, Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni (1933 - 1934), profesor la Institutul Politehnic Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. El a participat la realizarea primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti, a staţiei Bod, a efectuat emisiuni experimentale şi a contribuit la realizarea primelor radiorelee româneşti precum şi a staţiei de emisie Tâncăbeşti (1949).

La început, la Radio Bucureşti lucrau 17 persoane. Printre ele: inginerul Emil Petraşcu - Director Tehnic, Domnica Păun Ghiţescu - Şefa Secretariatului General, Margareta Marinescu - prima crainică, Radu Vasilescu - crainic sportiv.

Pentru ca publicul să aibă acces la acest nou mijloc de comunicare, se propune în acea perioadă scăderea taxelor la importul de aparate de radio. Programele se dezvoltă considerabil şi datorită instalării unui nou emiţător de 12 KW la Băneasa. În ciuda dificultăţilor tehnice, numărul orelor de emisie creşte în fiecare an: de la 305 în 1928, la 2200 în 1929, 2264 în 1931; 2936 în 1932 ; 3250 în 1933; 3517 în 1934.

Activitatea radiofonică a Societăţii

În ziua de joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, se difuzează oficial prima emisiune a postului Radio România.

Pe 12 ianuarie 1929 se difuzează prima emisiune pentru cei mici, Ora copiilor, apoi pe 23 ianuarie se transmite prima piesă de teatru - poemul liric O toamnă, de Alfred Moşoiu. La 14 aprilie se difuzează în direct, de la Opera Română, „Aida” de Giuseppe Verdi. În februarie 1929 se difuzează primele cursuri radiofonice de limba germană şi franceză. În 1930 apare Universitatea Radio, emisiune ce transmite conferinţe ţinute de personalităţi ale intelectualitaţii româneşti, din perioada interbelică. Tot în acest an apar emisiunile Ora sătenilor şi Ora şcolarilor. Este transmis pentru prima oară un miting aviatic.

În 1930 se construiesc primele studiouri adecvate sau săli de audiţie, cum se chemau în acea perioadă, în imobilul din strada General Berthelot, nr 60. Pe 21 martie 1930, are loc prima transmisie a unei opere din studio (Bărbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini). Pe 11 februarie 1932, se inaugurează Studioul Mare, din strada General Berthelot.

Pe 20 octombrie 1932 apare Legea pentru crearea unui fond necesar dezvoltarii reţelei naţionale de relee. Aceasta oferă cadrul legal pentru dezvoltarea tehnică a reţelei naţionale de radiorelee. 1932 este şi anul când se difuzează primele emisiuni în limbi străine (franceză şi germană), care pot fi considerate precursoarele postului Radio România Internaţional: nişte "miniaturi de emisiuni vorbite", cu referire la specificul românesc, difuzate pe frecvenţa Radio România. Pe 11 iunie 1933 are loc prima transmisie a unui meci de fotbal internaţional: România - Iugoslavia.

După doi ani de teste, la 1 ianuarie 1936 este pus în funcţiune emiţătorul de la Bod pe frecvenţa de 160 kHz UL, cu o putere de 150 KW.
[modifică]
Societatea Română de Radiodifuziune

Pe 4 aprilie 1936, Societatea de Difuziune Radiotelefonică devine Societatea Română de Radiodifuziune.

În 1937, Societatea se dotează cu o organigramă: un Consiliu de Administraţie, care fixa principiile de organizare şi conducere; un Comitet de direcţie, care controla activitatea Societăţii; o Direcţie Generală, care includea Directorii adjuncţi şi Secretariatul general (arhiva şi registratura); o Direcţie a programelor vorbite şi muzicale; o Direcţie tehnică; Direcţia contencios; Direcţia administrativă; Direcţia comercială. Exista un Preşedinte şi un Director general numit de Consiliul de Administraţie. Pe 31 decembrie Societatea Română de Radiodifuziune va trece în subordinea directă a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

Pe 20 februarie 1937 se lansează la radio Maria Tănase. Tot din 1937 începe să emită, experimental, postul de radio internaţional, pe unde scurte, lungimea de undă de 32,5 m, cu o putere de emisie de 300 W.

Pe 28 august 1938, un decret promulgat de regele Carol al II-lea prevede ca toate instituţiile publice, cu caracter propagandistic, să treacă sub directa supraveghere a Subsecretariatului de Stat al Presei şi Propagandei. Decretul viza, desigur, şi Societatea Română de Radiodifuziune. Titularul Subsecretariatului de Stat avea dreptul să-i înlocuiască pe cei doi administratori ai Consiliului de Administraţie. În competenţa Consiliului, ramânea, astfel, doar gestiunea financiară a societăţii. În pofida perioadei dictaturii, radioul îşi continuă misiunea. În programul din anul 1938, partea vorbită deţinea un procent de 22,37 %, iar muzica 52,32 %.

Primul studio regional ia fiinţă pe 8 octombrie 1939 când la Chişinău se inaugurează Radio Basarabia, cu un program propriu de emisiuni în limba română şi în limba rusă. Numărul abonaţilor creşte de la 274 314 în 1938, la 319 408 în 1939. Pe 12 februarie 1939 se lansează o emisiune românească pentru America, ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York. În program: Poema română de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, orchestra lui Grigoraş Dinicu interpretând o horă caracteristică, arii populare româneşti, cu concursul Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu.

Pe 2 noiembrie 1941 se deschide o altă staţie regională Radio Moldova la Iaşi. Tot în 1941 se înfiinţează şi Corul Radio. Numărul de abonaţi la 31 decembrie 1942 era de 283.909. Apar emisiuni noi: Ora ostăşească germano-română; Ora ostăşească italo-română; Oraşe româneşti; Transilvănenii şi cultura română etc.

Anul 1943 marchează creşterea importanţei emiţătoarelor din teritoriu: se instalează noi emiţătoare purtând fiecare câte un nume - Moldoviţa, Dobrogea, Argeş, Gloria, Piatra, Carpaţi, Bucegi, Olt. Acestea îşi dovedesc din plin utilitatea în august 1944, când, pentru câteva zile, posturile mari de la Băneasa şi Bod nu mai pot emite.

În condiţii de război, deşi evacuarea şi dispersarea componentelor Societăţii de Radiodifuziune s-a produs începând cu 22 aprilie 1944, difuzarea programelor a fost asigurată fără întrerupere, chiar şi în momentele grele din august 1944. Pe 23 august 1944 se difuzează mesajul regelui către ţară şi proclamaţia guvernului. Pe 24 august sediul Societăţii Române de Radiodifuziune este distrus de un bombardament german. Numărul de abonaţi la 31 decembrie 1944 scade la 96.759

Evenimentele politice care se succed cu repeziciune la finele războiului afectează structurile şi activitatea instituţiei. Se fac schimbări politice majore. Noul Regulament de organizare şi funcţionare al Societăţii Române de Radiodifuziune menţionează existenţa unei subdirecţii generale de programe, cu o direcţie politică, una culturală şi alta muzicală. Deosebirea faţă de Regulamentul anterior este politizarea. Coordonata politică devine determinantă pentru toate emisiunile. Pe 11 iunie 1948 se produce naţionalizarea Societăţii Române de Radiodifuziune.

Ore de emisie: 4.333 în 1945; 4.200 în 1946; 4.399 în 1947; 5.975 în 1948; 9.012 în 1950. De acum tendinţa este crescătoare. Abonaţi: 139.104 în 1945; 181.210 în 1946; 1.326.406 în 1956; 1.920.157 în 1965

În 1949, la Tâncăbeşti, este pus în funcţiune un emiţător de unde medii, pe frecvenţa de 854 kHz, cu o putere de 150 kilowaţi. Pe 10 noiembrie 1951 apare primul număr din Revista de Programe a Radiodifuziunii.

Pe 27 noiembrie 1952 se dă în folosinţă actuala clădire a Radioului, construcţie începută în 1949 după planurile vechi ale SRR (din timpul administraţiei lui Vasile Ionescu). Arhitecţi: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral.

În 1954 Societatea de Radiodifuziune emitea deja pe două programe.

În acest an încep să apară, treptat, studiourile regionale, odată cu dezvoltarea emiţătoarelor pe unde medii în teritoriu: pe 15 martie se inaugurează Radio Cluj, pe 6 iunie Radio Craiova, în anul următor, pe 5 mai 1955 Radio Timişoara iar pe 10 decembrie 1956 se redeschide Radio Iaşi. În fine pe 2 martie 1958 apare şi Radio Târgu-Mureş.

Studioul de concerte „Mihail Jora”

Studioul de concerte „Mihail Jora”
- vedere nocturnă -
[modifică]
Radioteleviziunea Română

În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreuna instituţia numită Radioteleviziunea Română.

În 1956 şi apoi în 1957 încep emisiunile pe unde ultrascurte (doar în Bucureşti) ale Programului 1, respectiv Programului 2.

Continuă în acelaşi timp înfiinţarea de studiouri locale: în 1958 apare Radio Târgu Mureş. În 1961 se inaugurează Studioul de Concerte Mihail Jora. În 1965 studiourile regionale emiteau 4.088 de ore de program, iar în 1971, 8.395 de ore.

Pe 5 mai 1963 începe să emită (de asemenea pe unde ultrascurte - 4,12 şi 4,16 metri) Programul 3. Acesta difuza în general emisiuni de muzică clasică, piese de teatru şi emisiuni culturale de la ora 15.00 la ora 24.00.

Continuă înfiinţarea de posturi noi: în 1967 începe să funcţioneze pe litoral, Radio Vacanţa, iar în martie 1973 canalul 3 îşi măreşte durata de emisie la 11 - 12 ore pe zi dedicându-se în mare parte tinerilor.

În anii '70 şi începutul anilor '80, cele trei canale ale Radiodifuziunii difuzau 56 de ore pe zi: 24/24 pe Programul 1, 19 ore pe Programul 2 şi 11 ore pe Programul 3.

În după-amiaza zilei de 12 ianuarie 1985 se desfiinţează, din ordin politic, studiourile regionale. Programele 1 şi 2 îşi reduc drastic emisia: program numai între orele 6.30 şi 23.30, ulterior între orele 6 şi 24 în fiecare zi.

Data de 22 decembrie 1989 a însemnat pentru Radio România şi pentru societatea românească, un moment de răscruce şi un examen. Din acel moment, Radio România îşi redeschide staţiile regionale, iar evoluţia instituţiei este una ascendentă: în 1990 se înfiinţează studioul regional Constanţa; tot atunci începe să emită şi Antena Bucureştilor - devenită mai târziu, în 1998, Radio Bucureşti. Ulterior mai apare un alt canal, destinat populaţiei rurale şi intitulat Antena Satelor.
[modifică]
Societatea Română de Radiodifuziune în prezent

Pe 17 iunie 1994 se votează Legea 41, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, prin desfiinţarea Radioteleviziunii Române.
[modifică]
Obiectul de activitate

Este stabilit prin lege, şi constă în:
Realizarea programelor de radiodifuziune în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în alte limbi, cu scop informativ, cultural, educativ şi de divertisment
Difuzarea programelor prin staţii de emisie şi linii pentru transmiterea programelor, aflate în proprietate, sau prin închirierea reţelelor de telecomunicaţii audiovizuale, radioelectrice, inclusiv prin satelit, cablu sau alte mijloace tehnice
Organizarea şi realizarea, în studiourile proprii sau în colaborare cu alţi parteneri interni sau externi, de programe radiofonice, înregistrări pe discuri, pe suport magnetic, necesare programelor proprii şi pentru schimb cu organizatii similare din ţară şi din străinatate sau pentru valorificare
Desfăşurarea activităţii de impresariat pentru propriile formaţii artistice, organizarea de concerte, festivaluri şi spectacole cu public, precum şi concursuri cu formaţii artistice proprii sau în colaborare cu alţi artişti, inclusiv concursuri şi jocuri de inteligenţă sau de noroc, încheierea de contracte cu artişti şi impresari români sau străini, pentru emisiunile, concertele şi spectacolele pe care le organizează, plătind onorarii şi efectuând încasări în condiţiile legii
Realizarea de activităţi publicitare prin emisiunile şi publicaţiile proprii, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate
Organizarea activităţii de documentare în problemele specifice, editarea şi transmiterea spre difuzare a programelor, materialelor publicitare şi a altor publicaţii legate de activitatea radiofonică
Realizarea de emisiuni în sprijinul procesului de formare a tineretului sub aspect instructiv-educativ, moral-religios şi patriotic, în colaborare cu persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat şi persoane fizice
Efectuarea activităţii de cercetare şi proiectare, precum şi de lucrări specifice tehnicii audio, pentru nevoile proprii sau ale altor beneficiari din ţară sau din străinătate, urmarirea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi valorificarea acestora în condiţiile legii, promovarea progresului tehnic şi ştiintific în activitatea societăţii
Efectuarea direct, în condiţiile legii, în domeniul de activitate, de operaţiuni de comerţ exterior şi de plăţi în lei şi în valută
Organizarea coproducţiilor cu parteneri externi în domeniul unor programe radiofonice şi realizarea producţiei, prelucrării, schimbului, exportului şi importului de filme ori programe pentru programele de radiodifuziune
Reprezentarea în relaţiile cu organismele internaţionale de profil la care România este parte, încheierea convenţiilor şi stabilirea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile de radiodifuziune şi de televiziune din alte ţări
Realizarea şi trimiterea în străinatate, în vederea difuzarii, potrivit acordurilor încheiate cu organizaţii similare, a programelor radiofonice
Organizarea de schimburi de realizatori de emisiuni şi de corespondenţi cu organizaţii de radiodifuziune din alte ţări, oferind posibilitatea unei informări reciproce directe asupra realităţilor din România şi din ţările respective
Păstrarea şi arhivarea înregistrărilor audiovizuale şi a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul naţional
Orice alte activităţi stabilite potrivit legii.
[modifică]
Canale actuale

În 1996, dupa modelul Radio France, se decide reorganizarea programelor de emisie, înfiinţându-se trei canale naţionale: România Actualităţi, România Cultural şi România Tineret, 11 redacţii specializate şi un "Departament al Posturilor Teritoriale şi Locale". Pe 24 martie 1997 începe să emită Radio România Muzical.]

Din anul 2000 începe modernizarea unor echipamente specifice. Începe digitalizarea posturilor regionale. Cabinele de emisie şi de producţie din str. General Berthelot sunt de asemenea digitalizate. Încep sa fie date în folosinţă emiţătoare noi FM, banda vest.

La finele anului 2003, Radio România Internaţional îşi diversifică formulele de transmisie, devenind parte a unei reţele internaţionale de emiţătoare (transmisie prin satelit, via Internet în formulele real audio şi audio la cerere, transmisie terestră în FM şi AM prin parteneriat cu posturi de radio private, posibilităţi de recepţie prin telefonie mobilă şi Wi-Fi);

Din 1 octombrie 2004 Radio România Tineret dispare din FM şi se transformă în Radio3Net, emiţând exclusiv pe internet la www.radio3net.ro. După dispariţia prematură a directorul acestui canal, Florian Pittiş, programul Radio3Net adaugă numele actorului în denumirea sa. În 2005, dupa emisia pe internet a unora dintre canalele sale, Radio România începe să-şi difuzeze programele în sistemul digital DAB-T în Bucureşti şi împrejurimi.

In prezent Radio România emite pe trei posturi naţionale: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural şi Antena Satelor. De asemenea, există Radio România Internaţional 1 (în limba română) şi Radio România Internaţional 2 (în 10 limbi străine).

Regional, funcţionează 9 canale: Radio Bucureşti, Radio Cluj, Radio Constanţa, Radio Craiova, Radio Iaşi, Radio Reşiţa, Radio Timişoara şi Radio Târgu Mureş) şi un canal dedicat exclusiv muzicii clasice - Radio România Muzical. Mai există două posturi pe internet: Radio3Net și Radio Kids (pentru copii şi tineret).
[modifică]
Activități conexe

Oferta Radio România este completată de Agenţia de Presă RADOR, Editura Casa Radio, Târgurile Gaudeamus (Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, Târgul Gaudeamus – Carte şcolară și Caravana Gaudeamus, care cuprinde: Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Timişoara şi Gaudeamus Mamaia, și formațiile muzicale radio: Orchestra Naţională Radio, Corul Radio, Corul de Copii Radio, Orchestra de Camera Radio, Big Band Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Cvartetul „Voces”.

Agenţia de presă RADOR A luat fiinţă în anul 1990. Redacţia RADOR monitorizează informaţii apărute în limba română şi în 15 limbi străine: din audiovizual – 57 de posturi de radio şi de televiziune, precum şi din presa scrisă – 150 de ziare, agenţii de presă de pe toate continentele. Publică ştiri, interviuri, analize, comentarii grupate în fluxuri de ştiri politice, economice, ştiinţifice, precum şi în buletine specializate: „România văzută din străinătate”, „Români de pretutindeni”, „Revista presei internaţionale”, „Economia mondială”, „Economia românească”, „Cei 27 pentru Europa”, „Balcanii şi Marea Neagră”, „Universul Ştiinţei”, site-ul RADOR.

Gaudeamus - Nobleţea lecturii Radio România se implică activ şi direct în susţinerea pieţei româneşti de carte, lansând un concept original - «manifestarea formativă de piaţă». Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură este în prezent cel mai important eveniment de tip expoziţional din România, dedicat cărţii şi educaţiei (din anul 2001 figurează în calendarul târgurilor de carte realizat la Frankfurt). Conform aprecierilor profesioniştilor domeniului şi ale jurnaliştilor, Târgul Gaudeamus poate fi cotat drept unul dintre primele 10 evenimente de acest gen din Europa, din punctul de vedere al anvergurii şi al valorii pieţei astfel create. Târgul Gaudeamus – Carte şcolară oferă un cadru adecvat pentru analiza, selecţia şi achiziţionarea materialelor educaţionale necesare în noul an şcolar. Caravana Gaudeamus cuprinde: Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Timişoara şi Gaudeamus Mamaia.

Editura Casa Radio Editura Casa Radio valorifică sistematic arhivele scrise şi sonore ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Menirea acestui serviciu editorial al Radioului public constă în relevarea unei tradiţii autentice în domeniul publicisticii radiofonice, prin valorificarea unui impresionant patrimoniu arhivistic scris şi sonor, în readucerea în circuitul public, prin editări, a materialului documentar ce reflectă tendinţele culturale şi profesionale actuale din jurnalismul audiovizual. Producţia Editurii Casa Radio cuprinde colecţiile: „Biblioteca Radio“, cu seriile „Magister“, „Tezaur“, „Repere XXI“ şi „Manifest“, „Radio Prichindel“, „Lada de zestre“, „Biblioteca de poezie românească“, completate cu înregistrări din Fonoteca de Aur, colecţii de CD-uri cu înregistrări de teatru radiofonic.

Teatrul Naţional Radiofonic Prima emisie de teatru radiofonic a avut loc la 18 februarie 1929, când s-a transmis, în direct, piesa într-un act “Ce ştia satul” de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Maria Filotti şi Romald Bulfinski. Teatrul Radiofonic a devenit „scena acustică” a întregii ţări, cu cel mai numeros public, unic în peisajul mass-media cultural şi artistic.

Formațiile muzicale radio
Orchestra Naţională Radio, primul ansamblu simfonic al Radiodifuziunii Române, a fost înfiinţată în anul 1928. De-a lungul timpului s-a afirmat ca una dintre formaţiile valoroase existente în cadrul radiodifuziunilor lumii.
Corul Radio a luat fiinţă în 1940 şi este format din aproximativ 70 de persoane, profesionişti cu studii superioare de specialitate. Abordează un repertoriu foarte variat, atât a capella, cât şi liric şi vocal simfonic.
Corul de Copii Radio, creat în anul 1945, este unul dintre cele mai vechi coruri de radiodifuziune din lume. Din octombrie 2004 este Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
Orchestra de Cameră Radio, înfiinţată în 1947 sub titulatura de „Orchestra de Studio”, devine în 1990 orchestra de tip mozartian, cu 37 de instrumentişti. Repertoriul ansamblului cuprinde stiluri şi genuri muzicale diferite, de la simfonic la operă, de la oratoriu la lucrări concertante, beneficiind de participarea unor dirijori şi artişti de renume.
Big Band Radio a fost creat în 1949 pentru a completa prezenţa Radioului în viaţa spirituală românească. Ansamblul abordează stiluri muzicale diferite, de la muzica uşoară, la estrada şi jazz.
Orchestra de Muzică Populară Radio, alcătuită iniţial din 12 dintre cei mai valoroşi profesionişti ai genului, numără astăzi 23 de instrumentişti, interpreţi de folclor autentic şi romanţă. Repertoriul cuprinde majoritatea genurilor şi stilurilor regionale, caracteristice celor mai diverse zone folclorice din ţară.
Cvartetul „Voces” a luat fiinţă în anul 1973, la Iaşi, fiind considerat cel mai important ansamblu românesc de cvartet. Este menţionat în dicţionarele internaţionale de specialitate şi invitat la festivaluri din mari centre muzicale ca Bayreuth, Salzburg, Sienna şi Toronto.

În fine, putem spune că de la prima emisie radio numai pe unde lungi, canalele Radio România sunt transmise astăzi atât pe unde medii, scurte, ultrascurte, cât şi prin satelit, internet şi prin radio digital terestru (DAB-T în Bucureşti şi în DRM pentru Europa Occidentală).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Societatea_Ro..._Radiodifuziune
globaldj
Din Istoria Radio Romania - Emitatorul de la Bod :

- In urma conferintei de la Bruxelles din 1933, Romaniei i se aloca lungimea de unda de 1276m printr-o posibilitate de a schimba in 1860m , in urma intelegerii cu Olanda;
- Firma distribuitoare a emitatorului de 150kw a fost prestigioasa firma Marconi, iar inaltimea pilonilor antenei fiind de 225 m (cei mai inalti la acea vreme din europa);
- din 1934 pana construirea marelui post, a functionat la Bod un emitator de 20kw, care emitea pe 1875m ;
- statia noua avea 3 grupuri electrogene de 700 de cai putere fiecare, emitatorul fiind mai mult unul mecanic decat electric;
- probele de anduranta si emisia initala a inceput pe lungimea de unda de 1935m, respectiv 155Khz. Ulterior a fost schimabata in 160 khz, pana cand a inceput sa emita din Franta postul de la Allouis pe 162 kHz cu 2000kw. Pentru pastrarea puterii de emisie (2MW) la momentul respectiv, s-a optat pentru trecerea la 153Khz, frecventa pe care se emite si astazi. Emitatorul de 2 MW a fost furnizat de firma Thomoson, fiind construite doar 3 emitatoare de acest gen in lume. In urma modernizarii dupa anii 2000 a emitatorului, actualmente se foloseste un emitator tranzistorizat Harris, cu puterea de doar "200kw".

Sursa principala : Revista Conex Club numerele 10-11/2005. Titlul articolului "Radio Romania la 70 de ani", autor Ilie Mihaescu.
Frocus
Öčňŕňŕ
Fabrica de unde
03.05.2006 (Arhiva)


* Pentru prima dată în istoria citadelei undelor radio de la Bod, un ziarist pătrunde în laboratorul în care fire invizibile se transformă în voci şi muzică
Publicitate







A fost cea mai importantă staţie de radio din România, cu cel mai puternic emiţător din sud-estul Europei. Locul prin care treceau toate comunicaţiile radio de la conducere către popor, instituţia care nu avea voie să fie sabotată. Au vrut să pună mîna pe ea legionarii şi naziştii. A fost apărată, bombardată şi, în cele din urmă, a ajuns unealta comuniştilor. Staţia de radioemisie de la Bod înseamnă istoria radioului în România. Şi, mai mult, istoria undelor radio în lume, fiindcă la realizarea ei a contribuit însuşi Marconi, părintele radioului, care a venit la Braşov să vadă personal cum i se pune în practică invenţia. În perioada regimului comunist a fost păzită cu străşnicie, pentru ca nici musca să nu pătrundă. Pentru prima oară în istoria staţiei, un ziarist a ajuns în inima laboratoarelor acestei fabrici de unde. Monitorul Expres vă prezintă în exclusivitate povestea staţiei Bod.

Un tren de aparatură

Dacă s-ar fi păstrat, vechiul emiţător ar fi împlinit 70 de ani. Era pe lămpi, de dimensiuni uriaşe, iar procesul de funcţionare a ajuns subiect de glumă pentru pasionaţii de radio şi electronică de astăzi. Doar pupitrul de comandă mai trăieşte, într-una din sălile Muzeului de Ştiinţă şi Tehnică „Dimitrie Leonida“. Povestea staţiei de la Bod începe în 1934. Atunci au luat drumul Braşovului aparatele care urmau să constituie cea mai mare puternică staţie de radioemisie a României. Echipamentul a fost încărcat în mai multe vagoane şi trimis către Feldioara, prima locaţie propusă. „Proprietarii n-au mai vrut să vîndă terenul de la Feldioara şi garnitura s-a plimbat pe linia ferată încolo şi-ncoace pînă s-a depistat locul cel mai bun de emisie-recepţie. Fiindcă nu se putea emite sub 1.000 de Hz. S-a descoperit că cel mai bun semnal e la Bod“, povesteşte tehnicianul Mihai Lunguleac (foto jos), cel mai vechi angajat al staţiei.

Marconi la Braşov

Puţini ştiu că staţia de la Bod a fost pusă pe picioare de însuşi Marconi, părintele oficial al radioului. „Inventatorul a venit special de la Londra la Braşov şi a stat multă vreme aici. Locuia la Hotel Coroana“, spune tehnicianul care păstrează cu sfinţenie un plic adresat lui Marconi, sosit de la Londra. Din păcate, scrisoarea s-a pierdut. Locaţia pentru viitoarea staţie radio era tare păcătoasă: totul trebuia construit pe o mlaştină. Clădirea staţiei, aceeaşi de astăzi, a fost ridicată pe piloni de stejar impregnat, cu armături de fier, înalţi de 15 metri. Lucrarea s-a făcut din banii Societăţii Anonime Române de Radiodifuziune. Ulterior, staţia a fost finanţată şi patronată de Casa Regală. În 1935, staţia a început să funcţioneze, iar la 1 ianuarie 1936, a fost pus în funcţiune emiţătorul de 150 KW. La acea oră, cel mai puternic din ţară şi din estul Europei. Doar ruşii aveau staţii mai puternice ca noi.

Primele emisii

Era un emiţător Marconi, produs în Anglia, alimentat de grupuri electrogene uriaşe, care funcţionau la început cu păcură, apoi cu motorină şi, din anii ’60, cu gaz metan. Consuma mult curent, catodul lămpilor se epuiza repede. „Noi i-am zis «englezoaica», pe urmă a venit «franţuzoaica», azi e «americanca». Era un emiţător cu multă parte mecanică. Primul studio era în Bod Sat, ulterior s-a mutat chiar în această încăpere, care era antifonată. S-a mai păstrat doar «ochiul de ciclop», prin care se comunica cu studioul“, povesteşte Liciliu Marcelino Onu (foto sus), şef centru emisie la Staţia Bod. S-a tras şi o linie telefonică specială cu Bucureştiul, prin care soseau comunicatele importante pentru ţară. Primele emisii au fost voci umane, apoi concerte simfonice. „Aici se făceau şi programe, se şi transmitea de la Bucureşti către toată România. Ulterior, studiourile s-au mutat în capitală, şi la Bod a rămas doar emiţătorul“, explică Onu.

Iorga, cenzurat

În primii ani, la Bod a lucrat şi inginerul Paul Ştiubei. S-a angajat la radio în anul 1933 şi a fost trimis la Bod. „Clădirea era încă umedă, nu se uscase bine zidăria. Legătura cu Bucureştiul se făcea prin telefon. Linia era foarte proastă şi am fost nevoiţi să folosim un post de recepţie radio, ca să primim programul de la sediul central şi să-l retransmitem. În 1940, ori de cîte ori vorbea Iorga la radio, în studioul de emisie sosea directorul general, Istrateanu, care îmi spunea: «Domnule Ştiubei, lasă-mă pe mine la pupitru»“, povestea într-un interviu fostul inginer, explicînd că directorul cenzura declaraţiile istoricului care nu erau favorabile nemţilor. „Şi directorul general stătea cu mîna pe buton, să închidă emisia, dacă spusele lui Iorga deranjau prea tare“.

Un ministru plîngînd la microfon

Tot Ştiubei spunea că, în vara lui 1940, a primit sarcina de a înregistra clopotele din Ardeal. „Era problema Transilvaniei în discuţie. Şi m-am dus la Braşov, la bătrînul Brediceanu, cu care am stat de vorbă şi mi-a spus cam unde trebuia să mă duc: la Făgăraş, la Avrig, în alte locuri. Şi am înregistrat clopotele pe discuri“. În acea noapte, după Dictatul de la Viena, Transilvania a fost cedată Ungariei horthyste. La radio a vorbit însuşi Mihail Manoilescu, ministrul de externe, cel care făcuse tratativele. „N-am mai auzit aşa ceva, un om plîngînd la microfon. Un ministru! Apoi a urmat emisia cu clopotele. Nici n-a mers bine 10 minute, că a venit un telefon de la Palat: «Ce e cu asta? Ce e porcăria asta? Opriţi imediat emisiunea!»“, povestea Ştiubei, care a fost căsătorit cu Teodora Sadoveanu, fiica prozatorului.

Atacul legionarilor

Vasile I. Ionescu, unul dintre cei mai longevivi slujitori ai Radiodifuziunii Române, fusese numit director general din dispoziţia expresă a regelui Carol II. El a descris în memoriile sale episoade din ianuarie 1941. „La Bod, uzina fusese ocupată de armată, pe cînd postul era ocupat de rebeli sub conducerea unui oarecare Duma; deci emisiuni nu se puteau face. Deoarece cablul Bod era în parte utilizabil, am început parlamentări telefonice cu conducătorul rebelilor, în vederea predării emiţătorului şi am comunicat inginerului Jugănaru, directorul postului, că instituţia este militarizată şi că se face pasibil de rigorile codului de justiţie militară, în cazul în care nu dă urmare dispoziţiunilor date, la care a răspuns că se pune la dispoziţia Societăţii“. Rebelii erau legionari.

„Emisia continuă“

Primii ani ai staţiei de la Bod şi, mai ales, evenimentele din timpul războiului au făcut subiectul unei pelicule, turnate în 1985. În „Emisia continuă“, rolul principal l-a deţinut Mitică Popescu, iar subiectul filmului tratează evenimentele zilelor cînd staţia Bod, atacată de trupele germane, a încetat pentru scurtă vreme să mai funcţioneze. Nemţii n-au reuşit să ocupe staţia, fiind nevoiţi să se retragă. Staţia de la Bod este cea care a transmis comunicatele istorice ale vremii, ţinînd la curent populaţia cu mersul războiului. „Prin noi s-au transmis marile ştiri, eram singurul emiţător care acoperea tot teritoriul ţării, eram recepţionaţi chiar şi în Franţa şi Germania. Nemţii au vrut să pună în funcţiune o staţie de putere asemănătoare la Tîncăbeşti, dar n-au mai reuşit pentru că garnitura de tren cu echipament a fost bombardată de americani şi aparatura distrusă“, spune Lunguleac.

„Călăreţul“ din munţi

La retragerea nemţilor, pilonul 2 a fost atins de o bombă de aviaţie şi avariat. A fost refăcut în 1946, de firma Siemens. Pilonii de azi au 250 de metri înălţime. Au venit apoi comuniştii să administreze staţia. Alte reguli, alte probleme. Fiind considerată punct strategic, staţia era păzită de securitate pentru că „de aici se putea opri orice mesaj radio“. Angajaţii nu aveau voie să divulge niciun secret. „N-aveai voie să spui puterea emiţătorului, înălţimea pilonilor, stocurile de combustibil. Nimic. Trebuia să-ţi ţii gura“, îşi aminteşte tehnicianul. Pare greu de crezut, dar, în regimul trecut, au existat posturi de radio clandestine. „Pe vremea lui Dej, era unul care emitea din Făgăraş. Îi ziceam «Călăreţul». Îşi începea discursul cu «Fraţi români». Folosea un generator cu pedale. Se plimba tot timpul şi schimba şi frecvenţele ca să nu fie prins. Isteţ făgărăşean! Făcea parte din mişcarea de rezistenţă din munţi“, povesteşte Lunguleac.

Doar muzică simfonică

În momentele critice ale istoriei, staţia Bod a vut un rol covîrşitor. Dacă n-ar fi funcţionat la cutremurul din 1977, haosul şi panica ar fi pus stăpînire peste români. Şi nu numai. „Imediat după seism am fi vrut să transmitem, dar n-aveam ce. Bucureştiul tăcea. Abia pe la ora 23, la două ore după catastrofă, s-a transmis un comunicat oficial. Apoi, numai muzică simfonică. Ceauşescu era în Africa, pînă s-a întors, a doua zi dimineaţa, mai mult nu s-a spus. Dar ulterior, a dat liber să se poată vorbi la radio şi din afara graniţelor“, spune Lunguleac. Staţia n-a păţit nimic, doar nişte relee s-au avariat. În 1965, s-a schimbat emiţătorul. La staţia Bod a venit „franţuzoaica“, un emiţător Thomson-Houston. Doar trei de acest fel funcţionau în lume: prototipul din Franţa, unul din Iran şi cel de la Bod.

Motoare de vapor

În 1965, staţia nu era încă racordată la sistemul energetic. Alimentarea cu energie electrică se făcea prin nişte generatoare uriaşe. Sala motoarelor este şi astăzi funcţională, dar n-a mai pornit-o nimeni de ani de zile. Cele trei motoare de vapor marca elveţiană Sulzer, mastodonţi de oţel, începeau să huruie după ce erau alimentate cu motorină. Generau electricitate pentru întregul sat. Staţia mai avea şi o fierărie proprie, în caz că mai trebuia ajustată vreo piesă. Şi o staţie de epurare a apei, pentru băut şi pentru răcirea mecanismelor. În sala de emisie, unde trona emiţătorul, un lung şir de „dulapuri“ metalice, numai ceasuri, butoane şi indicatoare, temperatura nu scădea sub 26 de grade Celsius. Schimbarea becurilor, plasate la vreo 10 de metri înălţime în tavan, era o întreagă aventură. „Opt militari veneau cu o scară să schimbe un bec“, îşi aminteşte Onu, zîmbind.

„Securitatea stătea pe noi“

Dacă se întîmplă să cadă sistemul, sau în caz de revizie, „avem un receptor radio căruia îi zicem «Pitpalac». Ne avertizează dacă pana ţine mai mult de 15 minute Pe vremuri, era un mare stres, trebuia totul reparat în cel mai scurt timp, Securitatea stătea pe noi. Veneau, filmau fiecare piesă, făceau anchete de ce s-a întrerupt emisia“, povesteşte Lunguleac. Înainte de 1989, staţia de la Bod ţinea de Ministerul Telecomunicaţiilor şi Poştelor. La staţie a fost în vizită Ceauşescu, dar nu preşedintele, ci ministrul. Altfel, pe aici nu-şi băgau nasul ştabii de partid, nici măcar secretarii de judeţ. „Oricine ar fi fost, trebuia să aibă autorizaţie de acces, altfel nu intra. Dar conducerea PCR Braşov n-a avut această curiozitate niciodată“. Cu toate restricţiile şi regimul aproape militar, angajaţii de la Staţia Bod şi-au văzut de treabă şi „cînd se putea, ascultam «Europa liberă», chiar aici, în staţia lui Ceauşescu“.

Şase paşi înapoi

„La Revoluţie, paza s-a dublat. Erau şi patrule şi santinele. Totuşi, pe 22 decembrie, securiştii care ne păzeau de obicei au intrat în post fără muniţie. Aşa primiseră ordin. Au fost zvonuri că teroriştii vor să ocupe staţia, că au venit paraşutişti în Pădurea Bogăţii, dar toate au fost neadevărate. Staţia a trecut în linişte în democraţie“, explică Onu. Astăzi, Staţia Bod emite doar pe unde medii şi lungi. „Ziua emiţătorul transmite «Antena Satelor», iar noaptea «Radio România Actualităţi». Pe unde medii, doar studiourile teritoriale Tîrgu-Mureş şi «Antena Braşovului». Azi nu mai sîntem staţia cea mai puternică din ţară, pentru că pe unde lungi nu poate funcţiona mai mult de un emiţător, România nu e destul de mare şi mai multe emiţătoare ar interfera“, spune Onu. În mod ciudat, cea mai puternică staţie de radio românească a fost „downgradată». Din 2003, noul emiţător, Harris, „americanca“, e pe tranzistoare şi tehnologie digitală de modulare. Dar are o putere de doar 200 KW. De şase ori mai mică decît a vechiului emiţător. De ce?

Părintele radioului

• Guglielmo Marconi s-a născut în Bologna, Italia, în 1874. Din 1896 a plecat în Anglia, unde şi-a început experimentele de transmisie radiotelegrafică pe distanţă de 2.400 m. În 1898 a realizat prima transmisie peste Canalul Mînecii, între Anglia şiI Franţa, trimiţînd salutări omului de ştiinţă francez Edouard Branley (distanţa 50 km). În 1901 a reuşit prima transmisie transatlantică. Un an mai tîrziu a transmis primul mesaj întreg. Marconi a utilizat o lungime de undă de 100m. În 1902 a avut loc prima transmisiune radio a vocii umane. Abia în 1909, inventatorul a primit premiul Nobel pentru fizică pentru telegrafia fără fir.

Începuturile în România

• Primele radiodifuziuni cu programe permanente s-au înfiinţat în anii ’30, în SUA, Anglia şi Franţa. În România, primul post radiotelegrafic a fost instalat la Herăstrău de către ing. Nicolae Vasilescu Karpen. Avea o putere de 150kw cu lungimea de undă de 11.000 m. În anul 1920 a fost înlocuit cu un post de emisie cu arc electric. La 3 mai 1928, a luat fiinţă Societatea Română de Radiodifuziune, iar în iulie, au început să fie transmise primele emisiuni ale postului de radio Bucureşti. Prima staţie naţională a fost cea de la Bod, în 1935.

Lungul drum al comunicatelor

• Comunicatul Regelui Mihai din ziua de 23 august 1944 a fost imprimat la Palatul Regal, pe disc de ceară. Discul a fost transportat la sediul Radiodifuziunii din Str. Nuferilor. De aici, mesajul sonor a fost transmis prin cablu telefonic, la Bod. De la Bod, l-a auzit toată ţara.
de: » Camelia ONCIU

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitor...&s_id=24792
Frocus
Statia de la Bod - http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=27963
globaldj
O istorie interesanta legata de inceputurile transmisiei TV in Romania : http://qsl.ro/nini/?q=node/89

...si o alta legata de legendarul releu din muntii Bucegi - Releul Costila : http://qsl.ro/nini/?q=node/94
Frocus
Öčňŕňŕ
În anul 1941 s-a construit la Iaşi primul post de radio teritorial din ţara noastră. „Radio Moldova” era un post de emisie construit de firma italiană Magnet Marelli în licenţă americană R.C.A., cu tuburi electronice italiene răcite cu aer, ceea ce constituia un avantaj datorită siguranţei în funcţionare. Staţia, în întregime automatizată, avea o putere de 5kW şi emitea pe lungimea de undă de 550-160 kHz. „Radio Moldova” se auzea mai bine la Bucureşti decât „Radio Bucureşti” la Iaşi, cu toate că acesta avea o putere de 12 kW şi o antenă de 96 m, dar nu trebuie uitat faptul că din anul 1929 până în anul 1941 tehnica evoluase

http://www.proradioantic.ro/index.php?x=ar..._stire=18#_ftn2
ęňóëőó
Istoricul radiodifuziunii clandestine romane din perrioada belica
Öčňŕňŕ
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU: Analiza - Un episod din „războiul undelor”, pe frontul Anti –Diktatul de la Viena
Istoriografia românească a consacrat mai multe volume şi studii Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, şi administraţiei horthyste din nord-vestul Transilvaniei din cei patru ani în care teritoriu respectiv a făcut parte din Ungaria. Un loc distinct, îl ocupă în acest context, volumul „Al II-lea Arbitraj de la Viena (30 aug.1940). Poziţia armatei române”, de Cornel Grad, Editura Limes, Zalău, 2000.

Aşa cum arată istoricii Valeriu Florin Dobrinescu şi Dumitru Şandru, în „Cuvânt înainte” şi „Postfaţă la ediţia I”, Cornel Grad este cunoscut, de peste două decenii, pentru contribuţiile sale în analiza temei care face subiectul volumului menţionat. Cornel Grad, doctor în istorie, a parcurs aproape întreaga literatură istorică apărută în ţară şi peste hotare referitoare la Diktatul de la Viena. Documentaţia editată este completată cu numeroase documente, din care cele mai multe inedite, păstrate în Arhivele Naţionale, cât şi în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Bibliotecii Academiei sau în alte biblioteci, muzee şi arhive din ţară.

Structura lucrării este judicios alcătuită şi cuprinde următoarele capitole: Cap. I Politica externă a României între Anschluss şi cesiunile teritoriale din vara anului 1940, cu subcapitolele: Preliminarii politico- diplomatice ale cesiunilor teritoriale româneşti (1938-1940); Cea mai neagră vară a României din secolul XX: Cesiunile teritoriale şi sfârşitul României Mari (26 iun.-7 sept. 1940). Cap. II Integrarea Armatei Române în sistemul de apărare, prin mijloace politico-diplomatice şi militare, a frontierei de vest, cu subcapitolele: Planuri de apărare a frontierei de vest în perioada interbelică; Statutul şi rolul Armatei Române în perioada dictaturii carliste (1938 -1940). Cap. III Evacuarea teritoriilor româneşti cedate în vara anului 1940: privire comparativă, cu subcapitolele: Evacuarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei; Evacuarea Transilvaniei cedate. Cap. IV. Patru ani de eforturi pentru limitarea şi anularea consecinţelor Dictatului de la Viena (1940 -1944), cu subcapitolele: Acţiuni politico-diplomatice ale regimului antonescian; Reclamaţiile româneşti adresate Comisiei de Ofiţeri din Cluj; Propaganda militară clandestină, prin radio, în frontul Anti-Diktat.

Deoarece acest ultim aspect, respectiv „războiul pe calea undelor” este mai puţin cunoscut, atât în cercurile de specialitate, cât şi de către publicul larg iubitor de istorie, vom reda pe larg fragmente din volumul menţionat, aşa cum sunt ele formulate, de către distinsul istoric sălăjan Cornel Grad. Activitatea desfăşurată de propaganda românească anti-diktat constituie o contribuţie remarcabilă la efortul general de luptă, prin toate mijloacele, pentru limitarea consecinţelor Diktatului de la Viena şi, în final, anularea lui. În frontul propagandei naţionale, radioului îi revenea un rol de prim rang, date fiind posibilităţile sale specifice de difuzare a informaţiilor. Guvernul român -sesizând avantajele enorme ale acestui mijloc modern de propagandă, impresionat şi impulsionat de numeroasele cereri de ajutor din partea populaţiei din teritoriu cedat, a asociaţiilor expulzaţilor şi refugiaţilor din Ardealul de Nord- a luat decizia înfiinţării unor posturi de radio ale căror emisiuni să fie consacrate, în întregime, combaterii prin mijloace adecvate a noii ofensive propagandistice antiromâneşti, dezlănţuite de guvernul maghiar după pronunţarea Diktatului de la Viena. Două obiective erau considerate de guvernul român drept prioritare în activitatea de contracarare a propagandei maghiare: 1. dezvăluirea publică a politicii de teroare practicate de ocupantul maghiar în teritoriile Transilvaniei cedate, cu nesocotirea celor mai elementare reguli ale dreptului internaţional, în general, şi ale clauzelor „arbitrajului” vienez, garantate de Germania şi Italia, în particular; 2. informarea permanentă a populaţiei din teritoriu cedat şi a opiniei publice străine -mai ales din Ungaria, Germania şi Italia- asupra atitudinii României faţă de situaţia creată în Ardealul de Nord după Diktatul de la Viena.
Un adversar redutabil, îl constituia propaganda maghiară antiromânească care, potrivit serviciilor specializate româneşti se manifesta concret în mai multe direcţii, dintre care: o propagandă asiduă menită să acrediteze în ţară şi în afară dreptatea revednicărilor că Transilvania este mai ungurească decât ar părea după raportul de forţe etnice; că, din punct de vedere istoric, geografic şi economic, Transilvania face parte integrantă din Ungaria şi că Transilvania este fructul civilizaţiei ungureşti; o campanie de defăimare a României şi a conducătorilor săi, menite să arate că România este o ţară balcanică în sensul peiorativ al cuvântului, că poporul român este încă barbar în apucături, iar clasa cultă este măcinată de corupţie, că statul român este neviabil şi că românii sunt lipsiţi de cel mai elementar spirit de organizare, astfel că trebuie în mod firesc să fie conduşi de alţii; o acţiune de exterminare a elementului românesc din Transilvania ocupată, menită să disloce masa de români şi să răstoarne raportul de forţe etnice din teritoriile revendicate; o pregătire militară la înălţimea acestor operaţiuni şi manifestări politice, tinzând la angrenarea întregii naţiuni într-un mecanism de război, care, dezlănţuit la momentul oportun, să asigure nu numai păstrarea Ardealului de Nord contra îndreptăţitelor pretenţii româneşti de recuperare a acelui teritoriu, ci şi anexarea restului, adică a Ardealului de Sud.

Studiul documentar întocmit de Serviciul Secret de Informaţii, în iunie 1942, publicat şi comentat de Cornel Grad demonstra, prin exemple concrete, că propaganda şi agitaţiile revizioniste continuau prin: 1. presa maghiară; 2. presa străină; 3. radio; 4. publicaţii literare; 5. hărţi şi manifeste; 6. teatru; 7. discursuri ocazionale; 8. literatura destinată străinătăţii; 9. exploatarea diferitelor evenimente; 10. propaganda în străinătate; 11. lansarea de zvonuri tendenţioase; 12. alte manifestări revizioniste (batiste cu însemne revizioniste, cărţi poştale cu imaginea Ungariei Mari, însoţită de texte adecvate). Campania de discreditarea României şi a conducătorilor ei se realiza, în principal, prin: presa maghiară, presa străină, cântece patriotice, cărţi şi radio.

În aceste condiţii, conformându-se ordinului expres al lui Ioan Antonescu, Serviciul Radio al Marelui Stat Major Român a pus în funcţiune, la începutul anului 1941, postul de radio „Ardeal”, numit ulterior „România Mare”. Ca modalitate de funcţionare s-a ales -pentru derutarea organelor de informaţii şi bruiaj maghiare- calea emisiunilor clandestine, ca şi cum postul ar funcţiona în interiorul teritoriului cedat. În realitate, staţia era mobilă şi se deplasa (la început, în timpul emisiunii) de-a lungul frontierei, dând multă bătaie de cap staţiilor de interceptare şi bruiaj inamice. În ciuda tuturor eforturilor şi mijloacelor angajate în „războiul undelor”, propaganda maghiară n-a realizat niciodată pe deplin jocul regizat de Serviciul Radio al M.St.M.Român.

Acest post de radio a funcţionat timp de trei ani şi opt luni (1 iauarie 1941 – 27 august 1944). Postul fix funcţiona în localul Marelui Stat Major, într-o deplină clandestinitate bine camuflată. Postul emitea în limbile română „Radio România Mare”, germană „Sender Goss Rumanien” şi în limba maghiară „Radio Unguresc din Ardeal” şi „Radio Secuimea”. Evocând activitatea celor patru posturi (în realitate unul singur), unul din redcatori, topliţeanul George Sbârcea îşi aminteşte că a lucrat în aceeaşi echipă redacţională cu: dr. Octavian Buzea – fost ajutor de primar al Clujului şi soţia acestuia (profesoară de istorie), avocatul Preda, Puiu Barbul – fiul fostului director al Bibliotecii Universitare din Cluj, ing. N. Ercuţa şi un căpitan de transmisiuni (probabil cpt. ing. Cezar Ionescu), sub comanda colonelului Ghimeş. Emisia era asigurată printr-un post mobil, o maşină Renault şi anexele ei (remorca şi instalaţiile de alimentare şi emisie), care circula în localităţile de lângă frontiera vremelnică. Emisiunile erau transmise, la început, de două ori pe zi (la amiază şi seara), iar apoi de trei ori pe zi (dimineaţă, prânz şi seara).

Pentru conturarea unei imagini veridice şi sugestive despre funcţionarea posturilor clandestine ale M.St.M.R. redăm formulele de deschidere, respectiv de închidere a acestor posturi: Formula de deschidere Radio „Ardeal” şi Radio „România Mare”: „Atenţiune, Atenţiune, vă vorbeşte Radio Ardeal, Radio Ardeal (sau Radio România Mare) cu emisiuni în fiecare zi: dimineaţa la ora 7, la amiază la ora 12, seara la ora 20, pe lungimile de undă scurtă...şi de undă mijlocie... Prin noi vă vorbeşte conştiinţa Ardealului, conştiinţa românismului de pretutindeni, vestind porunca, de ieri, de azi şi de totdeauna a destinului românesc: Murim mai bine în luptă cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ, Iubiţi ascultători, fraţi români....” Formula de închidere a celor două posturi clandestine de radio se termina astfel: „...Prin noi v-a vorbit conştiinţa Ardealului, vestind porunca de azi a destinului românesc: Români cu ţara sfâşiată/ Faceţi zilnic jurământ/ Ori să fim toţi laolată/ Ori să fim toţi un mormânt”.

Formula de deschidere „Radio Unguresc din Ardeal” şi Radio „Secuimea”: „ Aici Radio Românesc din Ardeal, Aici Radio Românesc din Ardeal. Emisiunile noastre au loc în fiecare zi dimineaţa la ora 8, pe 42 m lungime de undă şi seara la ora 9 pe 48 metri lungime de undă. Iubiţi ascultători...”; „Să dea bunul Dumnezeu bună ziua/ bună seara, iubiţi ascultători. Aici Radio Secuimea. Aici susţinătorul curajos al adevăratelor interese şi drepturilor poporului secuiesc şi unguresc din Ardeal. Transmitem în fiecare zi informaţiuni şi aspecte din viaţa poporului secuiesc şi unguresc din Ardeal. Emisiunile noastre se fac pe aceeaşi lungime de undă, adică pe 41 şi jumătate metri lungime de undă scurtă şi 555 metri de undă mijlocie, în fiecare zi, la amiază, la ora 1 şi seara la ora 8. Aici Radio Secuimea. Iubiţi ascultători! Fraţi secui şi unguri!...”

Conform Raportului asupra emisiunilor clandestine până la 30 septembrie 1941, scopurile şi mijloacele propagandistice vizate de posturile militare româneşti erau următoarele: În emisiunile în limba română se susţinea lupta contra Ungariei şi politicii ungureşti, şi totodată, împotriva graniţelor stabilite prin „arbitrajul” de la Viena. Aceste hotare erau declarate provizorii şi se vestea necesitatea luptei cu toate armele pentru desfiinţarea lor. În acest context, erau denunţate politica de duplicitate a Ungariei şi tratamentul aplicat populaţiei române din Ardealul cedat, respingându-se provocările maghiare şi exaltându-se ideea solidarităţii şi încrederii româneşti în vederea viitorului război cu ocupantul maghiar. Emisiunile în limbile maghiară şi germană se prezentau ca fiind ale unor posturi ce funcţionau în Ardealul ocupat, fiind făcute de unguri şi germani şi susţinându-le interesele. Ele combăteau regimul (taxat drept feudal) din Ungaria şi exploatau propagandistic nemulţumirile şi lipsurile din Ardealul cedat şi mai ales urmările ocupării posturilor administrative de către veneticii din Ungaria Veche, militând sub lozinca „Ardealul al ardelenilor”. Ele prezentau ca absurdă tăierea în două a Ardealului şi dădeau alarma faţă de politica duplicitară a guvernului maghiar în politica externă.

Conform raportului menţionat, „Radio Secuimea stă pe temeiul lozincei „Ardealul al ardelenilor” şi susţine cu violenţă lupta contra regimului feudal din Ungaria, în interesul poporului muncitor secuiesco-maghiar din Ardeal. Prezintă ca absurdă tăierea în două a Transilvaniei, care a tăiat totodată şi posibilităţile de viaţă mai ales ale secuilor. Exprimă dezamăgirea populaţiei ungureşti faţă de roadele regimului unguresc. Susţine că singura modalitate de salvare a Secuimii este un acord de colaborare cu România. Enunţă greşelile şi pericolele politicii externe de duplicitate a guvernului ungar, a politicii faţă de minorităţi, a politicii agrare şi sociale. Materialul este de exaltare protestatară, de zeflemea, documentare istorică şi statistică, cât şi de informaţie, în cadrul scopurilor urmărite. Limbajul este al secuiului şi ungurului, ţăran mai răsărit, preot, învăţător, ici pe colo şi de factură mai înaltă. Crainici o femeie cu accent secuiesc şi un bărbat cu dicţiunea ungurilor cunoscători de mai multe limbi”.

Aşa cum era de aşteptat, emisiunile celor patru posturi de radio au avut un larg ecou în Ungaria, dar şi în majoritatea ţărilor din Europa, stârnind numeroase replici din partea posturilor de radio maghiare, obiectul unor declaraţii de presă, polemici aprinse între Bucureşti şi Budapesta, campanii de contracarare propagandistică prin înfiinţarea ziarului „Az Orszag” -în traducere „Ţara”- şi a postului clandestin maghiar Radio Kossuth.

Prezentând conţinutul, stilul şi eficienţa emisiunilor acestor posturi de radio, Cornel Grad apreciază că acestea s-au încadrat, fără rezerve, în efortul general al instituţiilor naţionale româneşti ce militau prin toate mijloacelele, pentru anularea de fapt şi de drept a Diktatului vienez. Prin modul în care erau concepute şi prezentate, minuţios documentate şi impecabil articulate logic, emisiunile au constituit adevărate lecţii de demnitate şi patriotism cu ecou imediat, inclusiv asupra românilor din teritoriul cedat. Conţinutul emisiunilor clandestine româneşti în limba română, maghiară şi germană a fost destinat, în principal, următoarelor probleme: situaţia românilor şi a instituţiilor româneşti din Ardealul de Nord; situaţia ungurilor şi secuilor din teritoriul cedat şi atitudinea lor de împotrivire faţă de politica autorităţilor ocupante, manifestată în mişcarea autonomistă; combaterea exagerărilor propagandei şi istoriografiei maghiare în ceea ce priveşte rolul istoric al poporului maghiar în Europa Centrală şi de Est şi evidenţierea poziţiei lucide, ponderate a unor reprezentanţi autorizaţi ai opiniei publice maghiare; dezvăluirea impasului politicii externe maghiare în perspectiva noului raport internaţional de forţe; combaterea prin argumente statistice şi istorice a născocirilor propagandei revizioniste maghiare despre aşa-zisul regres, economic, social şi cultural al Transilvaniei după Marea Unire de la 1 decembrie 1918; evidenţierea specificului etnic al Transilvaniei şi al raporturilor româno-maghiare înainte şi după Diktat; reiterarea drepturilor istorice imprescriptibile ale României asupra întregului teritoriu al Transilvaniei şi exprimarea încrederii nestrămutate în victoria cauzei româneşti.

Acest episod al „războiului undelor” din timpul anilor ce au urmat Diktatului de la Viena, îndeamnă la reflecţie, constituind un impuls pentru conceperea şi desfăşurarea, în forme actualizate, a unor modalităţi pragmatice şi eficiente de contracarare a discursurilor nostalgice, autonomiste şi separatiste promovate de unele formaţiuni politice şi civice, personalităţi şi mijloace media maghiare din ţară şi din străinătate.
sursa: http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-i...e-la-viena.html


http://stiribucuresti.blogspot.ru/2011_03_01_archive.html
ęňóëőó
Öčňŕňŕ
Posturi negre care au emis sub controlul autorităţilor britanice

Publicat în 07 Oct 2015de : V. Brădăţeanu

În cadrul războiului propagandistic dus de Marea Britanie, un loc aparte l-a avut Palestina, teritoriu aflat aproape de Balcani. Din această zonă, către România au emis două posturi de radio: “Independenţa română” (din august 1941) şi “Lupta de eliberare” (de la 25 iulie 1942). Ambele posturi de radio au fost conduse de George Beza. Emisiunile transmise de ele atacau politica de agresiune germană şi condamnau participarea României la război alături de cel de-Al Treilea Reich. A fost transmis şi un curs de paisprezece lecţii simple de sabotare a industriei petroliere. Instrucţiunile erau de genul: “Dacă vezi un robinet atunci când treci printr-o instalaţie petrolieră, pur şi simplu închide-l!”Cursul a fost reluat de mai multe ori. Postul de radio “Lupta de eliberare” acredita ideea că în România exista o puternică opoziţie la politica pro-germană a lui Ion Antonescu, opoziţie condusă de un “căpitan Vlaicu”. Ambele posturi de radio şi-au încetat activitatea după 23 august 1944.

În Arhiva de istorie orală – Radio România se păstrează amintirile Vasilichiei Beza, soţia şi colaboratoarea lui George Beza la cele două posturi de radio „negre” care între 1941 – 1944 au emis din Palestina

Am sosit în prejma Crăciunului în Palestina, la Haifa. A venit guvernatorul Palestinei, Robinson, cu o maşină neagră şi ne-a dus într-o pensiune unde am stat două săptămâni ca să ne liniştim. După două săptămâni, Robinson i-a propus lui Beza să venim la Ierusalim, la Casa Românească, unde ne-a pus la dispoziţie două camere. (…) Am luat contact cu fostul consul Kendall de la Cairo şi s-a decis deschiderea la Casa Românească a “Mişcării Libere Române” în Orientul Mijlociu, şef George Beza. (…) În mai 1941, soţul meu, George Beza, a cerut autorităţilor britanice aprobarea pentru înfiinţarea unui post de radio în limba română, obligându-ne a-i da tot concursul. În august, un post intitulat “Independenţa română” a început să funcţioneze. Am inaugurat postul cu o conferinţă despre lupta popoarelor democratice contra nazi-fascismului. Avertizam Ţara Românească că nemţii spuneau că Dunărea va fi colonie germană, că de o parte şi de alta a Dunării, până la gurile Dunării, vor fi colonişti germani, iar de la Berlin până la Moscova va fi dominaţia germană, iar noi, românii şi cu polonezii, o să fim evacuaţi la Polul Nord. Aceste idei le dezvoltam la postul de radio până a început războiul. La început o emisiune dura 20 de minute. Postul de radio era într-o cameră a lui Kendall, că el conducea …cred că într-un birou al britanicilor, în mijlocul Ierusalimului, nu mai ştiu unde. De acolo transmiteam. Au fost vreo trei emisiuni până când România a intrat în război. Atunci a început o altfel de emisiune – nu mai era aceea de pregătire a poporului român contra invaziei germane, acum era direct: ,,Români mergeţi să eliberaţi Basarabia, dar opriţi-vă la Nistru!” Emisiunile se difuzau seara, de două ori pe săptămână. La început noi anunţam aşa: ,,Suntem un grup de tineri români care nu suntem de părere să mergem alături de Germania şi poate suntem chiar alături de Bucureşti, de unde vă comunicăm. Suntem chiar aproape de voi! Ascultaţi-ne vocea!” După declararea războiului s-a schimbat tonul şi spuneam:


“Români, întoarceţi armele contra nemţilor! Români nu treceţi Nistrul! Indiferent ce se va întâmpla cu războiul, chiar dacă Hitler va învinge, voi veţi fi total distruşi…” (…) În septembrie ’41, după declaraţia războiului, Beza a fost chemat la Marele Cartier la Cairo unde a fost aşteptat de generalul Thomas Masterson, de căpitanul Emmery şi de profesorul Robert William Seton – Watson. A fost întrebat: ,,Ce vreţi să faceţi acuma după declararea războiului? Continuaţi organizarea? Dar nu în Ierusalim, vă invităm în Cairo… [Postul de radio] să fie secret de data asta!” Ce au descoperit ei, nu ştiu! În perioada asta, bărbatul-meu, săracu’, lucra la două posturi de radio deodată. Era “Lupta de Eliberare” şi “Independenţa [română]”. “Lupta de Eliberare” era postul de radio unde George Beza îşi semna materialele cu pseudonimul “Căpitan Vlaicu”. Bărbată-miu, George Beza, şi-a pus numele de „Căpitan Vlaicu” dintr-un sentiment faţă de aviatorul Aurel Vlaicu care a făcut primul avion şi a căzut. Era un sentiment de patriotism. La cele două posturi de radio aveam completă libertate, fără nici o imixtiune britanică alta decât dreptul lor de cenzură, drept de care nu au uzat niciodată în tot timpul funcţionării posturilor. La Radio “Lupta de eliberare” am inaugurat emisiunile la 25 iulie 1942. Am atacat zilnic războiul hitlerist şi participarea României la acest război, îndemnând în fiecare emisiune la organizare şi luptă împotriva nemţilor şi a regimului Antonescu. Toate emisiunile începeau cu îndemnul: “La luptă pentru dezrobirea ţării de sub jugul hitlerist!” şi se terminau cu lozinca: “La arme contra nemţilor!” (…).

În ’42, apropiindu-se Rommel de Egipt, eu am fost evacuată. [După ce am ajuns la Londra] trimiteam conferinţe prin curier, special la Ministerul de Război, şi de acolo ajungeau la Cairo. La Cairo îi erau înmânate bărbatului meu, George Beza, care le folosea la radio. (…)

Cele două posturi de radio – “Independenţa română” şi “Lupta de eliberare” şi-au încetat activitatea după 23 august 1944.

[Interviu realizat de Octavian Silivestru, Bucureşti, 27.04.1999]

http://www.rador.ro/2015/10/07/posturi-neg...ilor-britanice/

Äë˙ ďđîńěîňđŕ ďîëíîé âĺđńčč ýňîé ńňđŕíčöű, ďîćŕëóéńňŕ, ďđîéäčňĺ ďî ńńűëęĺ.
Ôîđóě IP.Board © 2001-2017 IPS, Inc.