Istoria radio si TV (Romania) Опции

[Frocus]

Societatea Română de Radiodifuziune

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Societatea Română de Radiodifuziune
Sediu Bucureşti, strada G-ral. Berthelot nr. 62-64., România
Zona deservită România,
Oameni cheie Preşedinte-Director General Maria Ţoghină
Divizii Radio România Actualităţi
Radio România Cultural
Radio România Muzical
Radio România Regional
Radio Antena Satelor
Radio România Internaţional
Radio 3net
Website http://www.radioromania.ro


Sediul Societăţii Române de Radiodifuziune
- vedere din str. General Berthelot -

Sediul Societăţii Române de Radiodifuziune
- vedere din str. Temişana -

Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes naţional, cu atribuţii de informare, educaţie şi divertisment, independent editorial, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condiţiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată şi actualizată) şi în conformitate cu convenţiile internaţionale la care România este parte.Cuprins [ascunde]
1 Istoric
1.1 Debuturile radiofoniei în România
1.2 Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România
1.3 Societatea Română de Radiodifuziune
1.4 Radioteleviziunea Română
2 Societatea Română de Radiodifuziune în prezent
2.1 Obiectul de activitate
2.2 Canale actuale
2.3 Activități conexe
3 Fragmente audio
4 Bibliografie
5 Legături externe

Istoric

Debuturile radiofoniei în România

Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanţa, aparţinând Serviciului Maritim Român.

În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călăraşi, Giurgiu şi Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice şi telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliaţii săi.

Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reuşit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepţie de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicaţii.

În 1921, dintr-o initiaţivă guvernamentală, s-a înfiinţat o reţea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul ţării.

Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui iniţiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înfiinţarea postului naţional de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârşitul anului 1924, Asociaţia Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înfiinţat tot de el.

Din iniţiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicaţii la Universitatea Bucureşti. În anul 1925 s-au înregistrat progrese importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir şi radiofoniei.

La 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziţiei Luna Bucureştilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de waţi, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment.

În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonaţi.
[modifică]
Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România

Constituirea Societăţii

La sfârşitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăţi naţionale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniştri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România (art.2 din Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927 al Consiliului de Miniştri). Prima Adunare generală a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică are loc la 17 ianuarie 1928. Societatea va fi înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.

La 7 aprilie 1928, Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi's Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW şi cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde îşi instalează sediul central, şi un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică.

În aceste condiţii a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. A urmat un program muzical, ştiri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, ştiri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 şi 20.30 - 24.00, programul îmbogăţindu-se cu noi rubrici.

În dezvoltarea Radiodifuziunii Române trebuie menţionată şi contribuţia adusă de inginerul Gheorghe Cartianu (1907-1982), angajat al Societăţii de Radiodifuziune, Studioul Bucureşti şi la staţia de emisie Otopeni (1933 - 1934), profesor la Institutul Politehnic Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. El a participat la realizarea primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti, a staţiei Bod, a efectuat emisiuni experimentale şi a contribuit la realizarea primelor radiorelee româneşti precum şi a staţiei de emisie Tâncăbeşti (1949).

La început, la Radio Bucureşti lucrau 17 persoane. Printre ele: inginerul Emil Petraşcu - Director Tehnic, Domnica Păun Ghiţescu - Şefa Secretariatului General, Margareta Marinescu - prima crainică, Radu Vasilescu - crainic sportiv.

Pentru ca publicul să aibă acces la acest nou mijloc de comunicare, se propune în acea perioadă scăderea taxelor la importul de aparate de radio. Programele se dezvoltă considerabil şi datorită instalării unui nou emiţător de 12 KW la Băneasa. În ciuda dificultăţilor tehnice, numărul orelor de emisie creşte în fiecare an: de la 305 în 1928, la 2200 în 1929, 2264 în 1931; 2936 în 1932 ; 3250 în 1933; 3517 în 1934.

Activitatea radiofonică a Societăţii

În ziua de joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17, se difuzează oficial prima emisiune a postului Radio România.

Pe 12 ianuarie 1929 se difuzează prima emisiune pentru cei mici, Ora copiilor, apoi pe 23 ianuarie se transmite prima piesă de teatru - poemul liric O toamnă, de Alfred Moşoiu. La 14 aprilie se difuzează în direct, de la Opera Română, „Aida” de Giuseppe Verdi. În februarie 1929 se difuzează primele cursuri radiofonice de limba germană şi franceză. În 1930 apare Universitatea Radio, emisiune ce transmite conferinţe ţinute de personalităţi ale intelectualitaţii româneşti, din perioada interbelică. Tot în acest an apar emisiunile Ora sătenilor şi Ora şcolarilor. Este transmis pentru prima oară un miting aviatic.

În 1930 se construiesc primele studiouri adecvate sau săli de audiţie, cum se chemau în acea perioadă, în imobilul din strada General Berthelot, nr 60. Pe 21 martie 1930, are loc prima transmisie a unei opere din studio (Bărbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini). Pe 11 februarie 1932, se inaugurează Studioul Mare, din strada General Berthelot.

Pe 20 octombrie 1932 apare Legea pentru crearea unui fond necesar dezvoltarii reţelei naţionale de relee. Aceasta oferă cadrul legal pentru dezvoltarea tehnică a reţelei naţionale de radiorelee. 1932 este şi anul când se difuzează primele emisiuni în limbi străine (franceză şi germană), care pot fi considerate precursoarele postului Radio România Internaţional: nişte "miniaturi de emisiuni vorbite", cu referire la specificul românesc, difuzate pe frecvenţa Radio România. Pe 11 iunie 1933 are loc prima transmisie a unui meci de fotbal internaţional: România - Iugoslavia.

După doi ani de teste, la 1 ianuarie 1936 este pus în funcţiune emiţătorul de la Bod pe frecvenţa de 160 kHz UL, cu o putere de 150 KW.
[modifică]
Societatea Română de Radiodifuziune

Pe 4 aprilie 1936, Societatea de Difuziune Radiotelefonică devine Societatea Română de Radiodifuziune.

În 1937, Societatea se dotează cu o organigramă: un Consiliu de Administraţie, care fixa principiile de organizare şi conducere; un Comitet de direcţie, care controla activitatea Societăţii; o Direcţie Generală, care includea Directorii adjuncţi şi Secretariatul general (arhiva şi registratura); o Direcţie a programelor vorbite şi muzicale; o Direcţie tehnică; Direcţia contencios; Direcţia administrativă; Direcţia comercială. Exista un Preşedinte şi un Director general numit de Consiliul de Administraţie. Pe 31 decembrie Societatea Română de Radiodifuziune va trece în subordinea directă a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

Pe 20 februarie 1937 se lansează la radio Maria Tănase. Tot din 1937 începe să emită, experimental, postul de radio internaţional, pe unde scurte, lungimea de undă de 32,5 m, cu o putere de emisie de 300 W.

Pe 28 august 1938, un decret promulgat de regele Carol al II-lea prevede ca toate instituţiile publice, cu caracter propagandistic, să treacă sub directa supraveghere a Subsecretariatului de Stat al Presei şi Propagandei. Decretul viza, desigur, şi Societatea Română de Radiodifuziune. Titularul Subsecretariatului de Stat avea dreptul să-i înlocuiască pe cei doi administratori ai Consiliului de Administraţie. În competenţa Consiliului, ramânea, astfel, doar gestiunea financiară a societăţii. În pofida perioadei dictaturii, radioul îşi continuă misiunea. În programul din anul 1938, partea vorbită deţinea un procent de 22,37 %, iar muzica 52,32 %.

Primul studio regional ia fiinţă pe 8 octombrie 1939 când la Chişinău se inaugurează Radio Basarabia, cu un program propriu de emisiuni în limba română şi în limba rusă. Numărul abonaţilor creşte de la 274 314 în 1938, la 319 408 în 1939. Pe 12 februarie 1939 se lansează o emisiune românească pentru America, ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York. În program: Poema română de George Enescu, o melodie populară în interpretarea Mariei Tănase, orchestra lui Grigoraş Dinicu interpretând o horă caracteristică, arii populare româneşti, cu concursul Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu.

Pe 2 noiembrie 1941 se deschide o altă staţie regională Radio Moldova la Iaşi. Tot în 1941 se înfiinţează şi Corul Radio. Numărul de abonaţi la 31 decembrie 1942 era de 283.909. Apar emisiuni noi: Ora ostăşească germano-română; Ora ostăşească italo-română; Oraşe româneşti; Transilvănenii şi cultura română etc.

Anul 1943 marchează creşterea importanţei emiţătoarelor din teritoriu: se instalează noi emiţătoare purtând fiecare câte un nume - Moldoviţa, Dobrogea, Argeş, Gloria, Piatra, Carpaţi, Bucegi, Olt. Acestea îşi dovedesc din plin utilitatea în august 1944, când, pentru câteva zile, posturile mari de la Băneasa şi Bod nu mai pot emite.

În condiţii de război, deşi evacuarea şi dispersarea componentelor Societăţii de Radiodifuziune s-a produs începând cu 22 aprilie 1944, difuzarea programelor a fost asigurată fără întrerupere, chiar şi în momentele grele din august 1944. Pe 23 august 1944 se difuzează mesajul regelui către ţară şi proclamaţia guvernului. Pe 24 august sediul Societăţii Române de Radiodifuziune este distrus de un bombardament german. Numărul de abonaţi la 31 decembrie 1944 scade la 96.759

Evenimentele politice care se succed cu repeziciune la finele războiului afectează structurile şi activitatea instituţiei. Se fac schimbări politice majore. Noul Regulament de organizare şi funcţionare al Societăţii Române de Radiodifuziune menţionează existenţa unei subdirecţii generale de programe, cu o direcţie politică, una culturală şi alta muzicală. Deosebirea faţă de Regulamentul anterior este politizarea. Coordonata politică devine determinantă pentru toate emisiunile. Pe 11 iunie 1948 se produce naţionalizarea Societăţii Române de Radiodifuziune.

Ore de emisie: 4.333 în 1945; 4.200 în 1946; 4.399 în 1947; 5.975 în 1948; 9.012 în 1950. De acum tendinţa este crescătoare. Abonaţi: 139.104 în 1945; 181.210 în 1946; 1.326.406 în 1956; 1.920.157 în 1965

În 1949, la Tâncăbeşti, este pus în funcţiune un emiţător de unde medii, pe frecvenţa de 854 kHz, cu o putere de 150 kilowaţi. Pe 10 noiembrie 1951 apare primul număr din Revista de Programe a Radiodifuziunii.

Pe 27 noiembrie 1952 se dă în folosinţă actuala clădire a Radioului, construcţie începută în 1949 după planurile vechi ale SRR (din timpul administraţiei lui Vasile Ionescu). Arhitecţi: Tiberiu Ricci, Mihai Ricci, Leon Garcia, Jean Beral.

În 1954 Societatea de Radiodifuziune emitea deja pe două programe.

În acest an încep să apară, treptat, studiourile regionale, odată cu dezvoltarea emiţătoarelor pe unde medii în teritoriu: pe 15 martie se inaugurează Radio Cluj, pe 6 iunie Radio Craiova, în anul următor, pe 5 mai 1955 Radio Timişoara iar pe 10 decembrie 1956 se redeschide Radio Iaşi. În fine pe 2 martie 1958 apare şi Radio Târgu-Mureş.

Studioul de concerte „Mihail Jora”

Studioul de concerte „Mihail Jora”
- vedere nocturnă -
[modifică]
Radioteleviziunea Română

În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreuna instituţia numită Radioteleviziunea Română.

În 1956 şi apoi în 1957 încep emisiunile pe unde ultrascurte (doar în Bucureşti) ale Programului 1, respectiv Programului 2.

Continuă în acelaşi timp înfiinţarea de studiouri locale: în 1958 apare Radio Târgu Mureş. În 1961 se inaugurează Studioul de Concerte Mihail Jora. În 1965 studiourile regionale emiteau 4.088 de ore de program, iar în 1971, 8.395 de ore.

Pe 5 mai 1963 începe să emită (de asemenea pe unde ultrascurte - 4,12 şi 4,16 metri) Programul 3. Acesta difuza în general emisiuni de muzică clasică, piese de teatru şi emisiuni culturale de la ora 15.00 la ora 24.00.

Continuă înfiinţarea de posturi noi: în 1967 începe să funcţioneze pe litoral, Radio Vacanţa, iar în martie 1973 canalul 3 îşi măreşte durata de emisie la 11 - 12 ore pe zi dedicându-se în mare parte tinerilor.

În anii '70 şi începutul anilor '80, cele trei canale ale Radiodifuziunii difuzau 56 de ore pe zi: 24/24 pe Programul 1, 19 ore pe Programul 2 şi 11 ore pe Programul 3.

În după-amiaza zilei de 12 ianuarie 1985 se desfiinţează, din ordin politic, studiourile regionale. Programele 1 şi 2 îşi reduc drastic emisia: program numai între orele 6.30 şi 23.30, ulterior între orele 6 şi 24 în fiecare zi.

Data de 22 decembrie 1989 a însemnat pentru Radio România şi pentru societatea românească, un moment de răscruce şi un examen. Din acel moment, Radio România îşi redeschide staţiile regionale, iar evoluţia instituţiei este una ascendentă: în 1990 se înfiinţează studioul regional Constanţa; tot atunci începe să emită şi Antena Bucureştilor - devenită mai târziu, în 1998, Radio Bucureşti. Ulterior mai apare un alt canal, destinat populaţiei rurale şi intitulat Antena Satelor.
[modifică]
Societatea Română de Radiodifuziune în prezent

Pe 17 iunie 1994 se votează Legea 41, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, prin desfiinţarea Radioteleviziunii Române.
[modifică]
Obiectul de activitate

Este stabilit prin lege, şi constă în:
Realizarea programelor de radiodifuziune în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în alte limbi, cu scop informativ, cultural, educativ şi de divertisment
Difuzarea programelor prin staţii de emisie şi linii pentru transmiterea programelor, aflate în proprietate, sau prin închirierea reţelelor de telecomunicaţii audiovizuale, radioelectrice, inclusiv prin satelit, cablu sau alte mijloace tehnice
Organizarea şi realizarea, în studiourile proprii sau în colaborare cu alţi parteneri interni sau externi, de programe radiofonice, înregistrări pe discuri, pe suport magnetic, necesare programelor proprii şi pentru schimb cu organizatii similare din ţară şi din străinatate sau pentru valorificare
Desfăşurarea activităţii de impresariat pentru propriile formaţii artistice, organizarea de concerte, festivaluri şi spectacole cu public, precum şi concursuri cu formaţii artistice proprii sau în colaborare cu alţi artişti, inclusiv concursuri şi jocuri de inteligenţă sau de noroc, încheierea de contracte cu artişti şi impresari români sau străini, pentru emisiunile, concertele şi spectacolele pe care le organizează, plătind onorarii şi efectuând încasări în condiţiile legii
Realizarea de activităţi publicitare prin emisiunile şi publicaţiile proprii, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate
Organizarea activităţii de documentare în problemele specifice, editarea şi transmiterea spre difuzare a programelor, materialelor publicitare şi a altor publicaţii legate de activitatea radiofonică
Realizarea de emisiuni în sprijinul procesului de formare a tineretului sub aspect instructiv-educativ, moral-religios şi patriotic, în colaborare cu persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat şi persoane fizice
Efectuarea activităţii de cercetare şi proiectare, precum şi de lucrări specifice tehnicii audio, pentru nevoile proprii sau ale altor beneficiari din ţară sau din străinătate, urmarirea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi valorificarea acestora în condiţiile legii, promovarea progresului tehnic şi ştiintific în activitatea societăţii
Efectuarea direct, în condiţiile legii, în domeniul de activitate, de operaţiuni de comerţ exterior şi de plăţi în lei şi în valută
Organizarea coproducţiilor cu parteneri externi în domeniul unor programe radiofonice şi realizarea producţiei, prelucrării, schimbului, exportului şi importului de filme ori programe pentru programele de radiodifuziune
Reprezentarea în relaţiile cu organismele internaţionale de profil la care România este parte, încheierea convenţiilor şi stabilirea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile de radiodifuziune şi de televiziune din alte ţări
Realizarea şi trimiterea în străinatate, în vederea difuzarii, potrivit acordurilor încheiate cu organizaţii similare, a programelor radiofonice
Organizarea de schimburi de realizatori de emisiuni şi de corespondenţi cu organizaţii de radiodifuziune din alte ţări, oferind posibilitatea unei informări reciproce directe asupra realităţilor din România şi din ţările respective
Păstrarea şi arhivarea înregistrărilor audiovizuale şi a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul naţional
Orice alte activităţi stabilite potrivit legii.
[modifică]
Canale actuale

În 1996, dupa modelul Radio France, se decide reorganizarea programelor de emisie, înfiinţându-se trei canale naţionale: România Actualităţi, România Cultural şi România Tineret, 11 redacţii specializate şi un "Departament al Posturilor Teritoriale şi Locale". Pe 24 martie 1997 începe să emită Radio România Muzical.]

Din anul 2000 începe modernizarea unor echipamente specifice. Începe digitalizarea posturilor regionale. Cabinele de emisie şi de producţie din str. General Berthelot sunt de asemenea digitalizate. Încep sa fie date în folosinţă emiţătoare noi FM, banda vest.

La finele anului 2003, Radio România Internaţional îşi diversifică formulele de transmisie, devenind parte a unei reţele internaţionale de emiţătoare (transmisie prin satelit, via Internet în formulele real audio şi audio la cerere, transmisie terestră în FM şi AM prin parteneriat cu posturi de radio private, posibilităţi de recepţie prin telefonie mobilă şi Wi-Fi);

Din 1 octombrie 2004 Radio România Tineret dispare din FM şi se transformă în Radio3Net, emiţând exclusiv pe internet la www.radio3net.ro. După dispariţia prematură a directorul acestui canal, Florian Pittiş, programul Radio3Net adaugă numele actorului în denumirea sa. În 2005, dupa emisia pe internet a unora dintre canalele sale, Radio România începe să-şi difuzeze programele în sistemul digital DAB-T în Bucureşti şi împrejurimi.

In prezent Radio România emite pe trei posturi naţionale: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural şi Antena Satelor. De asemenea, există Radio România Internaţional 1 (în limba română) şi Radio România Internaţional 2 (în 10 limbi străine).

Regional, funcţionează 9 canale: Radio Bucureşti, Radio Cluj, Radio Constanţa, Radio Craiova, Radio Iaşi, Radio Reşiţa, Radio Timişoara şi Radio Târgu Mureş) şi un canal dedicat exclusiv muzicii clasice - Radio România Muzical. Mai există două posturi pe internet: Radio3Net și Radio Kids (pentru copii şi tineret).
[modifică]
Activități conexe

Oferta Radio România este completată de Agenţia de Presă RADOR, Editura Casa Radio, Târgurile Gaudeamus (Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, Târgul Gaudeamus – Carte şcolară și Caravana Gaudeamus, care cuprinde: Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Timişoara şi Gaudeamus Mamaia, și formațiile muzicale radio: Orchestra Naţională Radio, Corul Radio, Corul de Copii Radio, Orchestra de Camera Radio, Big Band Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Cvartetul „Voces”.

Agenţia de presă RADOR A luat fiinţă în anul 1990. Redacţia RADOR monitorizează informaţii apărute în limba română şi în 15 limbi străine: din audiovizual – 57 de posturi de radio şi de televiziune, precum şi din presa scrisă – 150 de ziare, agenţii de presă de pe toate continentele. Publică ştiri, interviuri, analize, comentarii grupate în fluxuri de ştiri politice, economice, ştiinţifice, precum şi în buletine specializate: „România văzută din străinătate”, „Români de pretutindeni”, „Revista presei internaţionale”, „Economia mondială”, „Economia românească”, „Cei 27 pentru Europa”, „Balcanii şi Marea Neagră”, „Universul Ştiinţei”, site-ul RADOR.

Gaudeamus - Nobleţea lecturii Radio România se implică activ şi direct în susţinerea pieţei româneşti de carte, lansând un concept original - «manifestarea formativă de piaţă». Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură este în prezent cel mai important eveniment de tip expoziţional din România, dedicat cărţii şi educaţiei (din anul 2001 figurează în calendarul târgurilor de carte realizat la Frankfurt). Conform aprecierilor profesioniştilor domeniului şi ale jurnaliştilor, Târgul Gaudeamus poate fi cotat drept unul dintre primele 10 evenimente de acest gen din Europa, din punctul de vedere al anvergurii şi al valorii pieţei astfel create. Târgul Gaudeamus – Carte şcolară oferă un cadru adecvat pentru analiza, selecţia şi achiziţionarea materialelor educaţionale necesare în noul an şcolar. Caravana Gaudeamus cuprinde: Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Timişoara şi Gaudeamus Mamaia.

Editura Casa Radio Editura Casa Radio valorifică sistematic arhivele scrise şi sonore ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Menirea acestui serviciu editorial al Radioului public constă în relevarea unei tradiţii autentice în domeniul publicisticii radiofonice, prin valorificarea unui impresionant patrimoniu arhivistic scris şi sonor, în readucerea în circuitul public, prin editări, a materialului documentar ce reflectă tendinţele culturale şi profesionale actuale din jurnalismul audiovizual. Producţia Editurii Casa Radio cuprinde colecţiile: „Biblioteca Radio“, cu seriile „Magister“, „Tezaur“, „Repere XXI“ şi „Manifest“, „Radio Prichindel“, „Lada de zestre“, „Biblioteca de poezie românească“, completate cu înregistrări din Fonoteca de Aur, colecţii de CD-uri cu înregistrări de teatru radiofonic.

Teatrul Naţional Radiofonic Prima emisie de teatru radiofonic a avut loc la 18 februarie 1929, când s-a transmis, în direct, piesa într-un act “Ce ştia satul” de V. Al. Jean, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Maria Filotti şi Romald Bulfinski. Teatrul Radiofonic a devenit „scena acustică” a întregii ţări, cu cel mai numeros public, unic în peisajul mass-media cultural şi artistic.

Formațiile muzicale radio
Orchestra Naţională Radio, primul ansamblu simfonic al Radiodifuziunii Române, a fost înfiinţată în anul 1928. De-a lungul timpului s-a afirmat ca una dintre formaţiile valoroase existente în cadrul radiodifuziunilor lumii.
Corul Radio a luat fiinţă în 1940 şi este format din aproximativ 70 de persoane, profesionişti cu studii superioare de specialitate. Abordează un repertoriu foarte variat, atât a capella, cât şi liric şi vocal simfonic.
Corul de Copii Radio, creat în anul 1945, este unul dintre cele mai vechi coruri de radiodifuziune din lume. Din octombrie 2004 este Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
Orchestra de Cameră Radio, înfiinţată în 1947 sub titulatura de „Orchestra de Studio”, devine în 1990 orchestra de tip mozartian, cu 37 de instrumentişti. Repertoriul ansamblului cuprinde stiluri şi genuri muzicale diferite, de la simfonic la operă, de la oratoriu la lucrări concertante, beneficiind de participarea unor dirijori şi artişti de renume.
Big Band Radio a fost creat în 1949 pentru a completa prezenţa Radioului în viaţa spirituală românească. Ansamblul abordează stiluri muzicale diferite, de la muzica uşoară, la estrada şi jazz.
Orchestra de Muzică Populară Radio, alcătuită iniţial din 12 dintre cei mai valoroşi profesionişti ai genului, numără astăzi 23 de instrumentişti, interpreţi de folclor autentic şi romanţă. Repertoriul cuprinde majoritatea genurilor şi stilurilor regionale, caracteristice celor mai diverse zone folclorice din ţară.
Cvartetul „Voces” a luat fiinţă în anul 1973, la Iaşi, fiind considerat cel mai important ansamblu românesc de cvartet. Este menţionat în dicţionarele internaţionale de specialitate şi invitat la festivaluri din mari centre muzicale ca Bayreuth, Salzburg, Sienna şi Toronto.

În fine, putem spune că de la prima emisie radio numai pe unde lungi, canalele Radio România sunt transmise astăzi atât pe unde medii, scurte, ultrascurte, cât şi prin satelit, internet şi prin radio digital terestru (DAB-T în Bucureşti şi în DRM pentru Europa Occidentală).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Societatea_Ro..._Radiodifuziune

[Frocus]

Fabrica de unde
03.05.2006 (Arhiva)


* Pentru prima dată în istoria citadelei undelor radio de la Bod, un ziarist pătrunde în laboratorul în care fire invizibile se transformă în voci şi muzică
Publicitate







A fost cea mai importantă staţie de radio din România, cu cel mai puternic emiţător din sud-estul Europei. Locul prin care treceau toate comunicaţiile radio de la conducere către popor, instituţia care nu avea voie să fie sabotată. Au vrut să pună mîna pe ea legionarii şi naziştii. A fost apărată, bombardată şi, în cele din urmă, a ajuns unealta comuniştilor. Staţia de radioemisie de la Bod înseamnă istoria radioului în România. Şi, mai mult, istoria undelor radio în lume, fiindcă la realizarea ei a contribuit însuşi Marconi, părintele radioului, care a venit la Braşov să vadă personal cum i se pune în practică invenţia. În perioada regimului comunist a fost păzită cu străşnicie, pentru ca nici musca să nu pătrundă. Pentru prima oară în istoria staţiei, un ziarist a ajuns în inima laboratoarelor acestei fabrici de unde. Monitorul Expres vă prezintă în exclusivitate povestea staţiei Bod.

Un tren de aparatură

Dacă s-ar fi păstrat, vechiul emiţător ar fi împlinit 70 de ani. Era pe lămpi, de dimensiuni uriaşe, iar procesul de funcţionare a ajuns subiect de glumă pentru pasionaţii de radio şi electronică de astăzi. Doar pupitrul de comandă mai trăieşte, într-una din sălile Muzeului de Ştiinţă şi Tehnică „Dimitrie Leonida“. Povestea staţiei de la Bod începe în 1934. Atunci au luat drumul Braşovului aparatele care urmau să constituie cea mai mare puternică staţie de radioemisie a României. Echipamentul a fost încărcat în mai multe vagoane şi trimis către Feldioara, prima locaţie propusă. „Proprietarii n-au mai vrut să vîndă terenul de la Feldioara şi garnitura s-a plimbat pe linia ferată încolo şi-ncoace pînă s-a depistat locul cel mai bun de emisie-recepţie. Fiindcă nu se putea emite sub 1.000 de Hz. S-a descoperit că cel mai bun semnal e la Bod“, povesteşte tehnicianul Mihai Lunguleac (foto jos), cel mai vechi angajat al staţiei.

Marconi la Braşov

Puţini ştiu că staţia de la Bod a fost pusă pe picioare de însuşi Marconi, părintele oficial al radioului. „Inventatorul a venit special de la Londra la Braşov şi a stat multă vreme aici. Locuia la Hotel Coroana“, spune tehnicianul care păstrează cu sfinţenie un plic adresat lui Marconi, sosit de la Londra. Din păcate, scrisoarea s-a pierdut. Locaţia pentru viitoarea staţie radio era tare păcătoasă: totul trebuia construit pe o mlaştină. Clădirea staţiei, aceeaşi de astăzi, a fost ridicată pe piloni de stejar impregnat, cu armături de fier, înalţi de 15 metri. Lucrarea s-a făcut din banii Societăţii Anonime Române de Radiodifuziune. Ulterior, staţia a fost finanţată şi patronată de Casa Regală. În 1935, staţia a început să funcţioneze, iar la 1 ianuarie 1936, a fost pus în funcţiune emiţătorul de 150 KW. La acea oră, cel mai puternic din ţară şi din estul Europei. Doar ruşii aveau staţii mai puternice ca noi.

Primele emisii

Era un emiţător Marconi, produs în Anglia, alimentat de grupuri electrogene uriaşe, care funcţionau la început cu păcură, apoi cu motorină şi, din anii ’60, cu gaz metan. Consuma mult curent, catodul lămpilor se epuiza repede. „Noi i-am zis «englezoaica», pe urmă a venit «franţuzoaica», azi e «americanca». Era un emiţător cu multă parte mecanică. Primul studio era în Bod Sat, ulterior s-a mutat chiar în această încăpere, care era antifonată. S-a mai păstrat doar «ochiul de ciclop», prin care se comunica cu studioul“, povesteşte Liciliu Marcelino Onu (foto sus), şef centru emisie la Staţia Bod. S-a tras şi o linie telefonică specială cu Bucureştiul, prin care soseau comunicatele importante pentru ţară. Primele emisii au fost voci umane, apoi concerte simfonice. „Aici se făceau şi programe, se şi transmitea de la Bucureşti către toată România. Ulterior, studiourile s-au mutat în capitală, şi la Bod a rămas doar emiţătorul“, explică Onu.

Iorga, cenzurat

În primii ani, la Bod a lucrat şi inginerul Paul Ştiubei. S-a angajat la radio în anul 1933 şi a fost trimis la Bod. „Clădirea era încă umedă, nu se uscase bine zidăria. Legătura cu Bucureştiul se făcea prin telefon. Linia era foarte proastă şi am fost nevoiţi să folosim un post de recepţie radio, ca să primim programul de la sediul central şi să-l retransmitem. În 1940, ori de cîte ori vorbea Iorga la radio, în studioul de emisie sosea directorul general, Istrateanu, care îmi spunea: «Domnule Ştiubei, lasă-mă pe mine la pupitru»“, povestea într-un interviu fostul inginer, explicînd că directorul cenzura declaraţiile istoricului care nu erau favorabile nemţilor. „Şi directorul general stătea cu mîna pe buton, să închidă emisia, dacă spusele lui Iorga deranjau prea tare“.

Un ministru plîngînd la microfon

Tot Ştiubei spunea că, în vara lui 1940, a primit sarcina de a înregistra clopotele din Ardeal. „Era problema Transilvaniei în discuţie. Şi m-am dus la Braşov, la bătrînul Brediceanu, cu care am stat de vorbă şi mi-a spus cam unde trebuia să mă duc: la Făgăraş, la Avrig, în alte locuri. Şi am înregistrat clopotele pe discuri“. În acea noapte, după Dictatul de la Viena, Transilvania a fost cedată Ungariei horthyste. La radio a vorbit însuşi Mihail Manoilescu, ministrul de externe, cel care făcuse tratativele. „N-am mai auzit aşa ceva, un om plîngînd la microfon. Un ministru! Apoi a urmat emisia cu clopotele. Nici n-a mers bine 10 minute, că a venit un telefon de la Palat: «Ce e cu asta? Ce e porcăria asta? Opriţi imediat emisiunea!»“, povestea Ştiubei, care a fost căsătorit cu Teodora Sadoveanu, fiica prozatorului.

Atacul legionarilor

Vasile I. Ionescu, unul dintre cei mai longevivi slujitori ai Radiodifuziunii Române, fusese numit director general din dispoziţia expresă a regelui Carol II. El a descris în memoriile sale episoade din ianuarie 1941. „La Bod, uzina fusese ocupată de armată, pe cînd postul era ocupat de rebeli sub conducerea unui oarecare Duma; deci emisiuni nu se puteau face. Deoarece cablul Bod era în parte utilizabil, am început parlamentări telefonice cu conducătorul rebelilor, în vederea predării emiţătorului şi am comunicat inginerului Jugănaru, directorul postului, că instituţia este militarizată şi că se face pasibil de rigorile codului de justiţie militară, în cazul în care nu dă urmare dispoziţiunilor date, la care a răspuns că se pune la dispoziţia Societăţii“. Rebelii erau legionari.

„Emisia continuă“

Primii ani ai staţiei de la Bod şi, mai ales, evenimentele din timpul războiului au făcut subiectul unei pelicule, turnate în 1985. În „Emisia continuă“, rolul principal l-a deţinut Mitică Popescu, iar subiectul filmului tratează evenimentele zilelor cînd staţia Bod, atacată de trupele germane, a încetat pentru scurtă vreme să mai funcţioneze. Nemţii n-au reuşit să ocupe staţia, fiind nevoiţi să se retragă. Staţia de la Bod este cea care a transmis comunicatele istorice ale vremii, ţinînd la curent populaţia cu mersul războiului. „Prin noi s-au transmis marile ştiri, eram singurul emiţător care acoperea tot teritoriul ţării, eram recepţionaţi chiar şi în Franţa şi Germania. Nemţii au vrut să pună în funcţiune o staţie de putere asemănătoare la Tîncăbeşti, dar n-au mai reuşit pentru că garnitura de tren cu echipament a fost bombardată de americani şi aparatura distrusă“, spune Lunguleac.

„Călăreţul“ din munţi

La retragerea nemţilor, pilonul 2 a fost atins de o bombă de aviaţie şi avariat. A fost refăcut în 1946, de firma Siemens. Pilonii de azi au 250 de metri înălţime. Au venit apoi comuniştii să administreze staţia. Alte reguli, alte probleme. Fiind considerată punct strategic, staţia era păzită de securitate pentru că „de aici se putea opri orice mesaj radio“. Angajaţii nu aveau voie să divulge niciun secret. „N-aveai voie să spui puterea emiţătorului, înălţimea pilonilor, stocurile de combustibil. Nimic. Trebuia să-ţi ţii gura“, îşi aminteşte tehnicianul. Pare greu de crezut, dar, în regimul trecut, au existat posturi de radio clandestine. „Pe vremea lui Dej, era unul care emitea din Făgăraş. Îi ziceam «Călăreţul». Îşi începea discursul cu «Fraţi români». Folosea un generator cu pedale. Se plimba tot timpul şi schimba şi frecvenţele ca să nu fie prins. Isteţ făgărăşean! Făcea parte din mişcarea de rezistenţă din munţi“, povesteşte Lunguleac.

Doar muzică simfonică

În momentele critice ale istoriei, staţia Bod a vut un rol covîrşitor. Dacă n-ar fi funcţionat la cutremurul din 1977, haosul şi panica ar fi pus stăpînire peste români. Şi nu numai. „Imediat după seism am fi vrut să transmitem, dar n-aveam ce. Bucureştiul tăcea. Abia pe la ora 23, la două ore după catastrofă, s-a transmis un comunicat oficial. Apoi, numai muzică simfonică. Ceauşescu era în Africa, pînă s-a întors, a doua zi dimineaţa, mai mult nu s-a spus. Dar ulterior, a dat liber să se poată vorbi la radio şi din afara graniţelor“, spune Lunguleac. Staţia n-a păţit nimic, doar nişte relee s-au avariat. În 1965, s-a schimbat emiţătorul. La staţia Bod a venit „franţuzoaica“, un emiţător Thomson-Houston. Doar trei de acest fel funcţionau în lume: prototipul din Franţa, unul din Iran şi cel de la Bod.

Motoare de vapor

În 1965, staţia nu era încă racordată la sistemul energetic. Alimentarea cu energie electrică se făcea prin nişte generatoare uriaşe. Sala motoarelor este şi astăzi funcţională, dar n-a mai pornit-o nimeni de ani de zile. Cele trei motoare de vapor marca elveţiană Sulzer, mastodonţi de oţel, începeau să huruie după ce erau alimentate cu motorină. Generau electricitate pentru întregul sat. Staţia mai avea şi o fierărie proprie, în caz că mai trebuia ajustată vreo piesă. Şi o staţie de epurare a apei, pentru băut şi pentru răcirea mecanismelor. În sala de emisie, unde trona emiţătorul, un lung şir de „dulapuri“ metalice, numai ceasuri, butoane şi indicatoare, temperatura nu scădea sub 26 de grade Celsius. Schimbarea becurilor, plasate la vreo 10 de metri înălţime în tavan, era o întreagă aventură. „Opt militari veneau cu o scară să schimbe un bec“, îşi aminteşte Onu, zîmbind.

„Securitatea stătea pe noi“

Dacă se întîmplă să cadă sistemul, sau în caz de revizie, „avem un receptor radio căruia îi zicem «Pitpalac». Ne avertizează dacă pana ţine mai mult de 15 minute Pe vremuri, era un mare stres, trebuia totul reparat în cel mai scurt timp, Securitatea stătea pe noi. Veneau, filmau fiecare piesă, făceau anchete de ce s-a întrerupt emisia“, povesteşte Lunguleac. Înainte de 1989, staţia de la Bod ţinea de Ministerul Telecomunicaţiilor şi Poştelor. La staţie a fost în vizită Ceauşescu, dar nu preşedintele, ci ministrul. Altfel, pe aici nu-şi băgau nasul ştabii de partid, nici măcar secretarii de judeţ. „Oricine ar fi fost, trebuia să aibă autorizaţie de acces, altfel nu intra. Dar conducerea PCR Braşov n-a avut această curiozitate niciodată“. Cu toate restricţiile şi regimul aproape militar, angajaţii de la Staţia Bod şi-au văzut de treabă şi „cînd se putea, ascultam «Europa liberă», chiar aici, în staţia lui Ceauşescu“.

Şase paşi înapoi

„La Revoluţie, paza s-a dublat. Erau şi patrule şi santinele. Totuşi, pe 22 decembrie, securiştii care ne păzeau de obicei au intrat în post fără muniţie. Aşa primiseră ordin. Au fost zvonuri că teroriştii vor să ocupe staţia, că au venit paraşutişti în Pădurea Bogăţii, dar toate au fost neadevărate. Staţia a trecut în linişte în democraţie“, explică Onu. Astăzi, Staţia Bod emite doar pe unde medii şi lungi. „Ziua emiţătorul transmite «Antena Satelor», iar noaptea «Radio România Actualităţi». Pe unde medii, doar studiourile teritoriale Tîrgu-Mureş şi «Antena Braşovului». Azi nu mai sîntem staţia cea mai puternică din ţară, pentru că pe unde lungi nu poate funcţiona mai mult de un emiţător, România nu e destul de mare şi mai multe emiţătoare ar interfera“, spune Onu. În mod ciudat, cea mai puternică staţie de radio românească a fost „downgradată». Din 2003, noul emiţător, Harris, „americanca“, e pe tranzistoare şi tehnologie digitală de modulare. Dar are o putere de doar 200 KW. De şase ori mai mică decît a vechiului emiţător. De ce?

Părintele radioului

• Guglielmo Marconi s-a născut în Bologna, Italia, în 1874. Din 1896 a plecat în Anglia, unde şi-a început experimentele de transmisie radiotelegrafică pe distanţă de 2.400 m. În 1898 a realizat prima transmisie peste Canalul Mînecii, între Anglia şiI Franţa, trimiţînd salutări omului de ştiinţă francez Edouard Branley (distanţa 50 km). În 1901 a reuşit prima transmisie transatlantică. Un an mai tîrziu a transmis primul mesaj întreg. Marconi a utilizat o lungime de undă de 100m. În 1902 a avut loc prima transmisiune radio a vocii umane. Abia în 1909, inventatorul a primit premiul Nobel pentru fizică pentru telegrafia fără fir.

Începuturile în România

• Primele radiodifuziuni cu programe permanente s-au înfiinţat în anii ’30, în SUA, Anglia şi Franţa. În România, primul post radiotelegrafic a fost instalat la Herăstrău de către ing. Nicolae Vasilescu Karpen. Avea o putere de 150kw cu lungimea de undă de 11.000 m. În anul 1920 a fost înlocuit cu un post de emisie cu arc electric. La 3 mai 1928, a luat fiinţă Societatea Română de Radiodifuziune, iar în iulie, au început să fie transmise primele emisiuni ale postului de radio Bucureşti. Prima staţie naţională a fost cea de la Bod, în 1935.

Lungul drum al comunicatelor

• Comunicatul Regelui Mihai din ziua de 23 august 1944 a fost imprimat la Palatul Regal, pe disc de ceară. Discul a fost transportat la sediul Radiodifuziunii din Str. Nuferilor. De aici, mesajul sonor a fost transmis prin cablu telefonic, la Bod. De la Bod, l-a auzit toată ţara.
de: » Camelia ONCIU

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitor...&s_id=24792